Actualitate

Lelese vrea infrastructurã şi turism

Magdalena Şerban

Sătul ca după fiecare iarnă, să-şi numere gropile din asfalt sau pe cele de pe uliţele din sat, Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese, a trecut la rezolvarea acestor probleme. Pentru că, după cum ne spune chiar el, “în zonă nu există condiţii ca la oraş, dar măcar drumurile să fie bune, ca orăşenii să vină la noi”.

Bani europeni, pentru drumuri de ţară

Fiind la limita de eligibilitate, proiectul depus pe Măsura 125B (drumuri forestiere), în valoare de 1.500.000 de euro, va fi repus în următoarea sesiune, pentru a reintra în lupta pentru finanţare europeană. “Drumul de la Runcu Mare este cel mai deteriorat, din toată comuna. Maşinile de mare tonaj care îl parcurg lasă urme adânci, ceea ce îl face mai puţin accesibil. Măcar şase km de drum intravilan să reuşim să asfaltăm, restul de încă şase km rămâne să-l pietruim. În perioada aceasta mai lucrăm la documentaţia pentru un proiect pe ramura 125 A (drumuri agricole), cu depunere în sesiunea din mai. Avem în vedere modernizarea drumului de legătură dintre satul Lelese şi satul Cerişor. Pe lângă avantajul că va deservi 500 de ha de teren agricol, totodată, prin bucla ce o va face peste DJ 687F, va fluidiza şi deplasarea în zonă. Când eşti sărac, nu ştii cum să-ţi mai pui deoparte bani, pentru una, alta. Aşa am făcut şi noi, 2.000.000 de lei din puţinul nostru buget fiind rezervate pentru întreţinerile de drum. Avem o reţea complicată de 54 de km de drumuri, în administrare. Comparativ cu mărimea comunei noastre, raportul este invers proporţional. Lelese este o comună mică, dar cu sate dispersate”, precizează primarul Ciprian Achim.

O şansă pentru Govăjdie

Planurile primarilor din zonă nu se opresc aici. Unul dintre cele mai importante monumente istorice lăsate judeţului de epoca „modernă” a industrializării, furnalul de la Govăjdie, o minune a tehnicii metalurgice de acum 200 de ani, se află în administrarea autorităţilor locale. De acestea depinde acum, în cea mai mare măsură, soarta lui. “Am discutat cu colegii primari din Ghelari şi Hunedoara, pentru a reabilita, printr-un proiect european, furnalul, şi a-l introduce într-un circuit turistic. Îi aştept să fructificăm colaborarea, pentru că furnalul (construcţia) a fost preluat de Ghelari, terenul de sub el şi cel pe care se află o parte de cale ferată aparţine de Lelese, iar o altă parte de cale ferată, de Hunedoara. Împreună, am rescrie o bucată de istorie. Avem o zonă cum rar întâlneşti, la noi încă se mai păstrează tradiţiile şi obiceiurile din bătrâni, iar turiştii ar avea ce vedea şi învăţa. Nu-i păcat să le îngropăm?”, încheie Ciprian Achim, primarul din Lelese.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura