Larisa Iordache vrea o medalie la Tokyo

Larisa Iordache visează la o medalie din cel mai preţios metal la Olimpiada de la Tokyo care va debuta pe 23 iulie 2021, o medalie care îi lipseşte din palmares.
După cum am mai scris în paginile coti­di­anului nostru, Larisa Iordache s-a calificat, în luna aprilie, la JO de la Tokyo, după ce a ocupat al doilea loc calificant la individual-com­pus, la întrecerile de la Campionatul Euro­pean, găzduit de Basel.
La aceste întreceri, imediat după concurs, tânăra gimnastă a fost internată de urgenţă în spitalul de la Basel,ca urmare a unei crize renale care a necesitat administrarea unor anti­biotice puternice şi mai multe zile de pauză forţată.
Acum Larisa Iordache şi-a schimbat men­talitatea. Pentru că mama gimnastei a de­cedat cu puţin timp în urmă, Larisa vrea să cu­cerească o medalie pentru aceasta.
„Mama mea mi-a făcut rost de casete, de cărţi, de orice informaţie despre Nadia Co­mă­­neci. Mă uitam tot timpul la concursurile ei filmate. Chiar dacă nu ştiam să citesc, o pu­neam pe mama să-mi citească, mă uitam la ilustraţii. Oarecum, un pic din povestea ei mi s-a imprimat în suflet. Acum mă gândesc la medalia de aur zi de zi”, a declarat gim­nasta care are în palmares o medalie de bronz cucerită la Olimpiada din 2012 de la Londra.
Născută la 19 iunie 1996, într-o familie de sportivi din Bucureşti, gimnasta Larisa Ior­dache, pe lângă medalia de bronz cucerită la Londra este, cvadruplă medaliată mondială şi de 12 ori medaliată la Campionatele Euro­pene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare