Gura lumii

Gura lumii, 20.03.2015

Creşterea vigilenţei reprezentanţilor unei asociaţii sportive judeţene în privinţa respectării regulamentelor referitoare la gradul de pregătire al antrenorilor a scos la iveală mai multe situaţii neregulamentare. Dintre acestea, cea mai strigătoare la cer s-a întâlnit la un club, care este printre fruntaşele competiţiei şi se vrea a fi unul cu pretenţii, unde se pare că se practică manevre murdare. Astfel, s-a constat, că la una dintre echipele de juniori este înregistrat ca antrenor oficial un tehnician calificat, cu actele în regulă, însă, în realitate, de pregătirea formaţiei se ocupă un fost sportiv, talentat, dar care nu are nici un fel de calificare în domeniu. Dincolo de încălcarea regulamentelor şi apelarea la manevre de doi bani, ar trebui ca instituţiile abilitate să afle cine încasează banii, cel care e încadrat legal pe acte sau cel care face, în realitate, munca? În plus, şi mai important de aflat este cine va plăti pentru aceste manevre, întrucât finanţarea clubului în cauză se face din bani publici, iar astfel de manevre sunt ilegale când se lucrează cu astfel de surse financiare.

De cele mai multe ori, ofertele din spoturile publicitare ale firmelor cu pretenţii sunt foarte atent şi şmechereşte concepute, astfel încât, foarte puţini dintre potenţialii clienţi îşi dau seama de capcanele anunţurilor. Există însă şi situaţii în care unele companii dau cu bâta în baltă, iar spoturile la unele produse pe care le promovează fac mai mult rău decât bine. Cică la o firmă specializată de vânzarea produselor electrocasnice a apărut, recent, o ofertă care cuprindea o maşină de spălat cu un televizor cadou. Extrem de atrăgătoare la prima vedere, oferta respectivă a avut trecere slabă, deoarece în majoritatea magazinelor, produsele în cauză erau expuse într-o manieră care deconspira păcăleala reclamei. Astfel, era foarte uşor de observat, chiar şi de către cei mai puţin atenţi la detalii, că preţurile însumate ale unei maşini de spălat din marca promovată şi al televizorului din ofertă erau exact cât costau în realitate şi separat. Aşa că, mulţi s-au prins de manevra din textul publicitar şi au evitat să cadă în plasa ofertei respective.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura