Politica si administratie

Deputatul PSD Sorin Marica va susţine legea falimentului personal

05 Marica  Magdalena Şerban

Patru proiecte de lege privind falimentul sau insolvenţa persoanelor fizice zac de câţiva ani în Parlament, însă vor fi dezbătute zilele următoare, în regim de urgenţă. Se pare că scumpirea francului elveţian i-a pus la treabă pe deputaţii-jurişti. Ei trebuie să facă un singur proiect de lege din cele patru şi imediat ce va fi gata raportul, va fi convocat plenul.  Dacă proiectul va fi aprobat în forma actuală, orice procedură de executare silită poate fi suspendată până la cinci ani.

„România este una dintre puţinele ţări unde nu există o legislaţie privind insolvenţa persoanelor fizice, acestea nebeneficiind de protecţie în faţa creditorilor, când nu-şi mai pot onora obligaţiile financiare.  Personal, consider că este timpul ca acest lucru să se schimbe. Fiecare om ajuns la capătul puterilor trebuie să aibă dreptul la o perioadă de reorganizare”, este de părere deputatul hunedorean Sorin Marica (foto), acesta precizând că va susţine această lege când va fi supusă votului în Parlament.
O persoană fizică vizată de această lege este considerată în incapacitate de plată, dacă nu mai poate achita două sau mai multe datorii faţă de doi sau mai mulţi creditori, în mai mult de 30 de zile de la scadenţă. Debitorul trebuie să se prezinte în faţa judecătorului cu un plan de redresare, cu o listă a veniturilor sale şi a absolut tuturor bunurilor pe care le deţine: de la apartament, maşină, până la mobilă sau electrocasnice. Dacă judecătorul îşi dă acceptul, odată deschisă procedura de insolvenţă, persoana respectivă va beneficia de o perioadă în care să se redreseze financiar. Odată planul aprobat, debitorul trebuie să desfăşoare activităţi „generatoare de venituri” şi, dacă e şomer, să nu refuze ofertele de muncă. Cererea de insolvenţă poate fi depusă şi de creditor, dacă acesta poate dovedi că debitorul nu are capacitatea de a-şi plăti datoriile şi numai dacă valoarea datoriei depăşeşte 25.000 de lei.
Potrivit Asociaţiei Române a Băncilor, peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile, iar 4,5 milioane de persoane fizice însumează 7,5 milioane de credite.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura