Politica si administratie

Hunedoreanul Siegfried Mureşan, purtãtorul de cuvânt al PPE

05-siegfried-muresan  Sorina Popa

Eurodeputatul hunedorean Siegfried Mureşan  (foto) a fost desemnat, ieri, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European (PPE). Preşedintele PPE, Joseph Daul, a anunţat ieri la Bruxelles, desemnarea deputatului european Siegfried Mureşan (PMP) în funcţia de purtător de cuvânt politic al PPE.

„Siegfried Mureşan este noul purtător de cuvânt al PPE. Voi lucra strâns cu el şi îi urez succes în îndeplinirea atribuţiilor sale“, a afirmat Joseph Daul într-o postare pe Twitter, potrivit unui comunicat al eurodeputatului român.“Obiectivul meu este o cât mai bună promovare în întreaga Europa a principiilor şi activităţilor PPE“, a declarat  Siegfried Mureşan.
Pe de altă parte, eurodeputatul era dat drept candidat pentru funcţia de preşedinte al PMP. Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Siegfried Mureşan a declarat că nu va candida pentru această funcţie, deoarece crede că un lider trebuie să fie prezent la Bucureşti ca să poată conduce formaţiunea politică. „Nu pot fi preşedinte de partid atâta timp cât sunt europarlamentar. Voi fi parte a echipei PMP, asta e clar. Încercăm să construim un partid puternic. E adevărat că anul trecut, marile victorii ne-au ocolit. Dar, acum, şi Traian Băsescu sper să vină alături de noi. Eu întotdeauna am avut şi voi avea ce învăţa de la fostul preşedinte al României”, a declarat europarlamentarul hunedorean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura