Blocurile vor avea „conjuncţii de susţinere” în caz de cutremur

22 ianuarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Întrebarea cu schepsis

Întrebare:
Guvernul României a adoptat o nouă hotărâre prin care la toate blocurile din ţară vor fi construite „conjuncţii de susţinere” în caz de cutremur. O parte din cheltuieli trebuie suportată de locatari. Ce părere aveţi de această hotărâre?

Alex Udrea1. Alexandru Udrea, 18 ani, elev, Băiţa:
Chiar dacă trebuie să suporte oamenii cheltuielile, este bine pentru siguranţa cetăţenilor. Măcar patru conjuncţii să pună, la fiecare colţ, aşa ar fi bine.

Petre Berintan2. Petre Berinţan, 35 ani, agent pază, Deva:
Nu sunt de acord, să mai plătim şi asta? Oricum plătim destule… dacă este vorba despre bani pe care trebuie să îi dăm, nu sunt de acord.

Ioan Adamescu3. Ioan Adamescu, 67 ani, pensionar, Orăştie:
Blocurile trebuie consolidate, dar nu îmi convine să plătesc, ar trebui să suporte statul cheltuielile. Oamenii de specialitate ar trebui să ştie câte conjuncţii să pună, eu nu mă pricep.

Balan Bogdan4. Bogdan Bălan, 18 ani, elev, Deva:
Să pună la toate, măcar câte patru. Aş fi de acord să plătesc, nu cred că asta este o problemă.

Ionela Magda5. Ionela Magda, 19 ani, elevă, Chimindia:
Într-un fel sau altul sunt bune, pentru siguranţa oamenilor. Măcar câte două la fiecare bloc. Şi mi se pare normal să plătesc.

Suteu Roxana6. Roxana Şuteu, 25 ani, freelancer, Deva:
De care conjuncţii, de subordonare sau de coordonare? (râde) Nu au cum să pună aşa ceva, astea sunt la limba română.

Dorin Lazar7. Dorin Lazăr, 63 ani, pensionar, Deva:
Nu se poate aşa ceva, nu au cum să pună. Conjuncţiile exprimă altceva, sunt de la gramatică… Nu m-am dus degeaba la şcoală. (râde)

Explicaţie: conjuncţie = parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii într-o frază sau două cuvinte cu acelaşi rol sintactic într-o propoziţie. (conform DEX)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Lui Moloţ i-a fost îmblânzit arestul la domiciliu

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara va putea să părăsească locuinţa în care se află arestat la domiciliu, pentru a...

Locuitorii din cartierul hunedorean Hăşdat înoată în noroi

Şi în cartierul Hăşdat, din municipiul Hunedoara, la fel ca în Brad, modul în care au fost executate lucrările de...

Podul de la Şoimuş intră în reparaţii trei zile

Începând de astăzi, pe podul de peste Mureş, de la Şoimuş, se va circula pe un singur sens. Traficul pe...

Închide