Eveniment

Deocamdată, contrabandiştii de ţigări s-au liniştit

Maximilian Gânju

În pieţele din Valea Jiului, locurile favorite ale vânzătorilor de ţigări de contrabandă nu mai este pic de ţigară netimbrată. „Săgeţile” traficanţilor, cei care se ocupau cu vânzarea cu amănuntul, fug ca dracu de tămâie, dacă-i întrebi de ţigări. Cei mai mulţi dorm cu frica în sân că vor fi luaţi şi ei, după ce mahării  se „sparg” la audieri.

„Făceam cam 2.800 lei pe lună”
Teama a pus stăpânire pe contrabandiştii care vindeau ţigări netimbrate în pieţele din localităţile Văii Jiului. Pionii sau „săgeţile”, cum sunt numiţi vânzătorii de ţigări, au apărut ieri la „muncă”, însă nici măcar unul nu mai avea marfă de vânzare. Clienţii fideli au venit încă de dimineaţă pentru aprovizionare şi chiar dacă ştiau că Valea a fost răscolită în urmă cu câteva zile de mascaţi tocmai pentru ţigări, sperau că măcar vreo câţiva să fi scăpat. De scăpat, în mod cert au scăpat câţiva, doar că s-au şi cuminţit instantaneu, după ce şefii lor au fost săltaţi vinerea trecută de ofiţerii de la Crimă Organizată. Unul dintre cei care vindea ţigări de contrabandă, sub protecţia anonimatului, a fost de acord să povestească cum mergea afacerea. „Eu eram pion, vânzător cu pachetul. De unde le primeam şi cine le aducea nu ştiu, chiar nu vă pot spune. Mă întâlneam cu cel care îmi aducea marfă o dată pe săptămână şi luam un sfert de bax. Eu câştigam un leu la pachet şi aveam clienţii mei, nu strigam prin piaţă că am ţigări. Alţii mai bazaţi nu se fereau, ei aveau vânzare mai mare. Cineva important era în spatele lor şi am văzut că n-a fost ridicat acum. Nu vă spun numele lui, pentru că risc să am probleme. Câştigam cam 100 de lei la zi, vreo 2.800 pe lună, banii mei. Nu m-am îmbogăţit, dar trăiam. Până anul trecut, când au fost săltaţi vameşii cu elicopterele, făceam şi 2.500 de euro pe lună. Atunci, te fereai doar de garda de la Deva (n.r. Garda Financiară)”, spune vânzătorul. Acum, nu mai vrea să audă de ţigări, frica e prea mare. „Nu mai fac afaceri, e prea mare riscul şi  am scăpat de tot. În ziua când a fost razia, trebuia să îmi aducă 10 cartuşe. Şi acum, dorm cu frica în sân”, mai spune acesta.

„Codul traficanţilor”
De la capii reţelei de contrabandişti şi până la „săgeţi”, toţi se înţelegeau prin mesaje codificate. Nimeni nu spunea ţigări şi dacă foloseau telefonul mobil pentru o tranzacţie, ime-
diat scăpau de cartelă. Soţii Frasina şi Valeriu Petrişor coordonau, dintr-un apartament modest din localitatea Vulcan, traficul de ţigări de contrabandă din Valea Jiului, iar ca paravan, foloseau o societate care avea ca obiect prelucrarea şi comercializarea lemnului. Aveau cărăuşi care făceau aprovizionarea cu ţigări de peste graniţă. Să nu fie descoperiţi, marfa era denumită „bomboane” sau „acadele”. Mărcile de ţigări erau „botezate” de traficanţi, astfel că în urma unei convorbiri, aveai impresia că se vorbeşte despre orice altceva decât de ţigări. Pachetele de ţigări Doina erau „tanti”, sau „CD-uri”. Pentru marca Fast se folosea fasole, iar Jin Ling avea nume de cod „galbene” ori „lămâi”.  Ţigările „Marble” erau „cărămizi” sau „roşii”, iar pentru Pall Mall, se folosea „Polul Nord”. Când se aducea un transport, pe lângă faptul că ţigările erau ascunse în compartimente secrete făcute la maşini, erau folosite maşini cu antemergător şi scăpau de controalele sau filtrele de poliţie. Şi totuşi, ofiţerii BCCO Alba au reuşit să le spargă atât codul, cât şi să le intercepteze convorbirile. Timp de şase luni de zile, cât au fost pe urmele lor, ofiţerii au ajuns să le cunoască toate mişcările şi să contureze reţeaua. Una dintre cele mai mari care a fost vreodată în Valea Jiului, după cum aveam să aflăm în urma descinderii de săptămâna trecută. Potrivit şefului BCCO Alba, comisarul şef Traian Berbeceanu, cel care a coordonat acţiunea de destructurare a reţelei de contrabandişti din Valea Jiului, traficanţii au creat un prejudiciu de circa 2,8 milioane de lei, însă, încă se calculează şi s-ar putea ca acesta să fie cu mult mai mare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura