Comunitate

Edilul din Vorţa, victorie cu peripeţii

Magdalena Şerban

Lui Emil Radu Bureană (foto), primarul comunei Vorţa, furtuna din seara alegerilor din 10 iunie i-a dat mari dureri de cap. Apa a intrat în gospodăriile oamenilor, deşi potopul nu a durat mai mult de o oră. Până şi procesele verbale aferente voturilor s-au făcut la lumina lumânării, vremea lăsând comuna fără curent electric. După cum spune chiar el, nici să vrea, nu-şi poate uita victoria.  

„Nu am cum să uit aşa ceva. Preşedintele de secţie din satul Certeju de Jos a trebuit să fie dus la primărie cu buldozerul. Sunt vreo 14 kilometri distanţă, ceea ce era imposibil de parcurs în condiţiile pe care vremea le-a impus atunci. În loc să mă gândesc la rezultatul alegerilor, emoţiile mari le-am avut pentru drumuri. Nu ştiam cum să fac să deblochez drumul principal, cât mai repede. Noroc că furtuna a ţinut numai o oră, altfel, ne muta cu totul de pe faţa Pământului. Mai avem două drumuri blocate încă, în Coaja şi Certeju de Jos. Sunt distruse într-o proporţie avansată, cam 80 la sută. Aşa că am întocmit documentaţia necesară pentru refacerea drumurilor, podeţelor şi zidurilor de sprijin şi am depus-o la Guvern, în vederea obţinerii unei posibile finanţări. Poate se îndură şi de soarta noastră”, a declarat primarul din Vorţa. Potrivit acestuia, localnicii au apucat să vină la urne, majoritatea, până a început calvarul, prezenţa la alegeri fiind de 80 la sută. Acelaşi procent l-a înregistrat şi edilul în rândul preferinţelor electoratului, contracandidaţii săi de la USP, PRM, PP-LC şi PNG neavând nici o şansă. Consiliul local numără şapte membri USL şi câte unul de la PRM, respectiv PP-LC.

One thought on “Edilul din Vorţa, victorie cu peripeţii

  • …cine dracu o mai văzut, pocăitu preten cu comuniştii???!!!! că pe vreme lu Ceauşilă se dădeau persecutaţi de comunişti!!! Acum or văzut că banii ,,nu pute,,!!! organizaţie para-militară, neonazistă, ăştia sunt pocăiţii de azi!!! prieten bun cu Micu Voievod!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura