Politica si administratie

Comunicat de presă al deputatului PSD Natalia-Elena Intotero. Educaţia trebuie să rămână apolitică

Învăţământul românesc trece prin mo­mente dificile. Întregul proces educaţional a fost perturbat de situaţia epidemiologică mon­dială, iar elevii, cadrele didactice, pre­cum şi personalul administrativ din sistem au fost obligaţi să se adapteze noilor condiţii şi realităţi.
Aşa cum am mai spus, deschiderea şcolilor este o măsură pe care o susţin, pentru care fosta guvernare PNL trebuia să găsească de mult soluţii. Însă, subiectul de astăzi este la fel de important şi poate afecta generaţiile de elevi pentru mulţi ani de acum încolo. Vorbim despre politizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar.
În data de 9 ianuarie 2021 încetează con­trac­tele de management educaţional ale direc­torilor şi directorilor adjuncţi din unită­ţile de învăţământ preuniversitar, care au ocu­pat aceste funcţii prin concursul orga­ni­zat în 2016. Conform legislaţiei în vigoare, func­ţiile respective urmează să fie ocupate prin detaşare în interesul învăţământului, asi­gurând astfel conducerea interimară până la organizarea concursului. În acest context, am primit semnale îngrijorătoare privind politi­za­rea viitoarelor conduceri. Sesizările respec­tive subliniază modul partizan şi netrans­pa­rent în care inspectoratele şcolare judeţene au făcut selecţia directorilor. Nu au fost con­sultate autorităţile locale, nu au fost con­sul­taţi părinţii sau elevii, iar decizia, se pare, s-a luat din sediul de partid!
La audierile din Parlament, toţi miniştrii pro­puşi de coaliţia de centru-dreapta au pro­mis deschidere şi colaborare, inclusiv mi­nistrul educaţiei. Constatăm, însă, că au trecut doar două săptămâni şi deja avem mai multe întrebări decât răspunsuri.
Pe ce criterii s-au ales directorii interimari peste tot în ţară? Ce impact vor avea aceste conduceri de moment asupra elevilor, care deja trec printr-o experienţă şcolară şubredă din cauza pandemiei?
Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim şi la profesori, mulţi dintre ei cu familii acasă. Ţinând cont că suntem la mijlocul anului şco­lar, ce se va întâmpla cu cadrele didactice care îşi desfăşoară acum activitatea pe orele rezervate directorilor demişi, după ce aceştia îşi vor relua activitatea educaţională cu normă întreagă de profesor?
Mă văd obligată moral, atât ca simplu ce­tă­ţean, cât şi în calitate de preşedinte al Comi­siei pentru Învăţământ din Camera Depu­taţilor, să îmi exprim dezamăgirea şi să fac un apel la factorii de decizie şi liderii politici ai coaliţiei de centru-dreapta să nu politizeze sistemul de învăţământ! Nu destabilizaţi şi mai mult, în plină pandemie, un sistem aflat la limită, prin numirea unor persoane cu com­petenţe îndoielnice la conducerea şco­lilor! Susţineţi profesioniştii, oamenii cu ex­perienţă care cunosc sistemul şi ştiu să ad­mi­nistreze corespunzător o instituţie de învă­ţământ!
Încă este timp. Vă invit să găsim soluţii îm­pre­ună, alături de cetăţeni, în vederea tra­sării unui viitor educaţional stabil şi coerent pentru toţi copiii. Prin dialog cu toate părţile implicate, putem asigura un mediu cu pers­pective pozitive şi pentru cadrele didactice şi restul personalului din învăţământ.
Astăzi, îi voi adresa domnului Sorin Cîm­peanu, ministrul Educaţiei, o interpelare, soli­citând clarificările de rigoare în toate aspec­tele menţionate anterior.

Natalia-Elena Intotero, deputat PSD de Hunedoara,
Preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura