Peisaj mirific la Sarmizegetusa Regia

10 ianuarie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Zăpada a acoperit, în totalitate, zona ce­tăţii dacice Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, administraţia sitului UNESCO infor­mând că acesta este deschis pentru vizitatori şi sfătuindu-i, totodată, pe turişti să plece la drum doar dacă au maşinile echipate de iarnă.
„Iarna la Sarmizegetusa Regia oferă un spec­tacol minunat, transformând acest loc într-un adevărat decor demn de poveşti. Vă aşteptăm să treceţi pragul cetăţii dacilor şi să vă bucuraţi de minunatul peisaj creat de natură şi strămoşii noştri. Vă sfătuim să ve­niţi echipaţi de iarnă, atât dumneavoastră, cât şi autoturismele care vă vor aduce în inima Munţilor Orăştiei”, se arată într-un me­saj al Serviciului Public de Administrare a Mo­nu­mentelor Istorice – Sarmizegetusa Regia.
Situl istoric poate fi vizitat zilnic între orele 10.00 şi 15.00, iar accesul cu maşina se face pe drumul judeţean cu plecare din municipiul Orăştie spre satul Costeşti.
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013, de atunci fiind instituite mai multe măsuri de protejare şi punere în valoare turistică a monumentului UNESCO. Situl are acum un regulament de vizitare, drumul de acces a fost refăcut şi este asigurat un serviciu de pază. (A. Năstase)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Comunicat de presă al deputatului PSD Natalia-Elena Intotero. Educaţia trebuie să rămână apolitică

Învăţământul românesc trece prin mo­mente dificile. Întregul proces educaţional a fost perturbat de situaţia epidemiologică mon­dială, iar elevii, cadrele didactice,...

Lucian Heiuş, secretar de stat la Finanţe?

Sorina Popa Zilele trecute, liderul PNL, Ludovic Orban, i-a convocat pe cei din teritoriu într-o şedinţă în care a discutat...

Vaccinarea anti-Covid continuă în rândul cadrelor medicale de la spitalul din Hunedoara

Magdalena Şerban În urma începerii primei etape ce se adre­sează personalului sanitar şi social din domeniul public şi privat, campania...

Închide