Comunitate

Ce facem cu terasele şi chioşcurile fără toaletă?

Cristina Ghenea

Chiar dacă legea spune cu stricteţe că orice unitate comercială trebuie să aibă grup sanitar ca să poată funcţiona, în municipiul Deva, apar peste noapte, tot mai multe chioşcuri şi terase care nu respectă legea. Fiind sezon estival, inspectorii sanitari sporesc numărul controalelor, însă patronii par să nu fie deranjaţi de riscul de a fi amendaţi, sau de a fi nevoiţi să închidă punctul comercial.

Alimente pentru copii, vândute ilegal

În parcul de la poalele Cetăţii, o dată cu venirea verii, a fost instalată o terasă cu câteva mese, care comercializează băuturi răcoritoare şi alcoolice, dar şi alimente de tip junk-food. Unul dintre clienţi caută o toaletă, însă chelneriţa de serviciu ridică din umeri, îndrumându-l către WC-ul public aflat la câteva alei distanţă. Numai că şi acela este praf şi pulbere, neputând fi folosit. Doctorul Valeria Andreescu, inspectorul şef al Compartimentului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Hunedoara, spune că una dintre condiţiile de bază pentru desfăşurarea legală a comerţului cu băuturi răcoritoare este ca în unitate să existe racord la apa potabilă şi la canalizare, şi, în plus, aceasta trebuie să aibă toaletă. Tot în parcul de la cetate, au apărut de curând şi două rulote, dar şi un chioşc, care comercializează vată pe băţ, dar şi alte dulciuri sau pop-corn, şi funcţionează, de asemenea, fără grup sanitar. Referitor la rulote, inspectorul şef amintit a precizat că acestea nu pot fi instalate decât în târguri şi pieţe.

În zona gării, sunt cele mai multe

Nici în gara municipiului, lucrurile nu stau mai bine, iar asta nu-i o noutate. Cinci dintre unităţile care îşi desfăşoară aici activitatea sau producţia de alimentaţie publică nu au toaletă. Am remarcat un chioşc care oferă produse de tip fast-food, dar şi mici sau virşli, iar la câţiva metri distanţă, o doamnă vinde langoşi calzi. Angajaţii fiecărei dintre aceste unităţi folosesc toaleta de pe peronul gării. Potrivit inspectorului şef Valeria Andreescu, patronii vor fi amendaţi pentru aceste nereguli, iar inspectorii sanitari le vor da un termen limită de şapte zile, timp în care, dacă nu vor fi luate măsuri, urmează ca activitatea unităţii să fie suspendată.

One thought on “Ce facem cu terasele şi chioşcurile fără toaletă?

  • Inchideti chioscurile fara toalete!!!
    Suntem in europa nu in africa

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura