Actualitate

ActualitateFlash

Gheorghe Tiber: Mafia fierului vechi este protejată de politicieni

Este clar, siderurgiştii hunedoreni luptă pe toate fronturile, pentru a-şi obţine toate drepturile de muncă. Dacă liderul Sindicatului „Siderurgistul”, Petru Vaidoş, i-a scos pe oameni în stradă, pentru a protesta şi a-i obliga, astfel, pe cei din administraţia companiei să accepte mărirea salariilor cu 20 la sută, alţi lideri sindicali încearcă pe alte căi, să-i facă pe cei care conduc Grupul ArcelorMittal să le creeze siderurgiştilor din ţară condiţii mai bune şi lefuri ca în alte unităţi din lume.

Read More
ActualitateFlash

USL a câştigat alegerile locale la nivel naţional

Conform exit-poll-urilor prezentate de casele de sondaje, USL a câştigat alegerile locale la nivel naţional, cu un zdrobitor scor de 60 la sută, faţă de PDL, care era cotat, când scriam aceste rânduri, cu 17 la sută, pe locul trei situându-se PP-DD, cu 7 la sută. Celelalte formaţiuni politice, potrivit aceloraşi exit-poll-uri, au obţinut următoarele scoruri: UDMR- 4 la sută, UNPR – 3 la sută, PRM – 1 la sută.

Read More
Actualitate

Secţia TBC din Deva, vacă de muls pentru firma ginerelui lui Moloţ

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara nu s-a sinchisit deloc atunci când i-a dat firmei ginerelui său lucrări de milioane de euro. Asta, în condiţiile în care zeci de societăţi din judeţ au dat faliment, din cauză că nu au mai încăput de firma Olivent Invest SRL, deţinută de ginerele lui Mircea Moloţ. Aşa că, nu a fost un lucru prea greu pentru Moloţ să împartă bugetul judeţului, chiar pentru familia sa.

Read More
Actualitate

Ioan Vălean: Eu nu mai vreau ca Geoagiu să arate aşa

Candidatul USP pentru funcţia de primar al oraşului Geoagiu, Ioan Vălean (medalion), actualul director al Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din localitate, şi-a scos armele din dotare şi atacă modul defectuos în care reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local Geoagiu au condus şi gestionat banul public, precum şi fondurile europene de care au dispus pentru lucrările de modernizare.

Read More