FlashPolitica si administratie

Cât de activi au fost parlamentarii hunedoreni (I)

05 parlamentari Natalia Bumbac

Judeţul Hunedoara este reprezentat în Parlamentul României de trei senatori, Mariana Câmpeanu, Dorin Păran şi Haralambie Vochiţoiu şi şapte deputaţi, Carmen Eleonora Hărău, Bogdan Ţîmpău, Laurenţiu Nistor, Natalia Intotero, Sorin Marica, Mircia Muntean şi Cornel-Cristian Resmeriţă. În actuala legislatură, din rândul parlamentarilor hunedoreni au mai făcut parte şi fosta deputată Monica Iacob-Ridzi, al cărei mandat a încetat odată cu condamnarea la cinci ani de închisoare, precum şi fostul senator Cosmin Nicula, care a renunţat la Parlament, pentru un post de vicepreşedinte la Curtea de Conturi a României. Am căutat să vedem cât de activi au fost parlamentarii noştri în acest an. Astăzi ne vom referi la  cei care reprezintă Opoziţia, adică deputaţii liberali Carmen Eleonora Hărău şi Bogdan Ţîmpău, dar şi senatorii , tot liberali, Mariana Câmpeanu şi Dorin Păran.
Carmen Hărău, cel mai activ parlamentar
De la începutul acestui an, Carmen Eleonora Hărău a fost autoare şi coautoare a peste 40 de iniţiative legislative, majoritatea lor aflându-se, în acest moment, la Senat. Şi la capitolul întrebări şi interpelări, deputatul hunedorean stă foarte bine. Carmen Eleonora Hărău a formulat un număr de 35 de întrebări şi interpelări, dintre care 12 sunt legate strict de problemele judeţului Hunedoara.
Principalele semnale de alarmă trase de deputatul hunedorean au avut ca temă dificultăţile cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara (CEH), transportul pe calea ferată din judeţ sau lipsa unei conexiuni cu Autostrada A1 a municipiilor Deva şi Hunedoara. De asemenea, Carmen Eleonora Hărău a semnat de la începutul acestui an 12 moţiuni împotriva puterii şi a avut 18 luări de cuvânt în plen. Tot pe pagina de prezentare a deputatului hunedorean se arată că de la începutul acestui an, a votat prin intermediul sistemului electronic de 664 de ori.
Bogdan Ţîmpău, coautor a 13 iniţiative legislative
Un al doilea deputat trimis de hunedoreni în Parlamentul României este Bogdan Ţîmpău. Din prezentarea de pe pagina electronică a activităţii sale reiese că Bogdan Ţîmpău s-a implicat în 13 iniţiative legislative de la începutul acestui an şi a avut 16 întrebări şi interpelări. Dintre acestea, opt au fost legate de judeţul din care provine, iar principalele obiecţiuni ridicate de Bogdan Ţîmpău au fost despre cea mai arzătoare temă a momentului – situaţia CEH. De asemenea, deputatul hunedorean a semnat 13 moţiuni împotriva puterii, a ţinut cinci discursuri în şedinţele de plen şi a votat de 457 de ori prin intermediul sistemului electronic de vot.
La Senat, este mai lejer
Cu o activitate mai redusă decât colegii lor deputaţi, cei doi senatori de Hunedoara, Mariana Câmpeanu şi Dorin Păran au punctat de la începutul acestui an doar la câteva rubrici dintre cele postate pe pagina electronică privind activitatea în actuala legislatură. Astfel, Mariana Câmpeanu a promovat 12 iniţiative legislative, a adresat o întrebare, a avut 18 luări de cuvânt şi a semnat trei moţiuni de cenzură. Colegul său, senatorul Dorin Păran a avut şapte declaraţii politice, o întrebare legată de situaţia de le Electrocentrale Mintia – Deva şi a semnat patru moţiuni de cenzură împotriva puterii.
Trebuie menţionat că informaţiile relatate în acest material au fost preluate de pe pagina electronică de prezentare a celor patru parlamentari hunedoreni, date care sunt publice.

2 comentarii la „Cât de activi au fost parlamentarii hunedoreni (I)

  • Domnisoara Bumbac, normal ca cei din opozitie adreseaza intrebari, interpelari si motiuni simple sau de cenzura la adresa Guvernului. Din nefericire cele mai multe au fost facute doar de amorul…artei, adica fara nici o noima. Deci, harau si Timpau baga apa in rau. Ce priceputi sunt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura