Comunitate

Atenţie, părinţi: locurile de joacă rămân închise

Magdalena Şerban

Deoarece în unele parcuri din Deva a fost rupt marcajul ce indica accesul interzis la locurile de joacă, reprezentanţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (S.P.Î.G.M) fac apel la respectarea măsurilor de prevenţie impuse de episodul pandemic şi dictate prin cadrul legislativ.

„Pericolul de infectare încă există, iar locurile de joacă din municipiu nu sunt funcţionale la ora actuală. Jucându-se unul lângă altul, copiii nu sunt în siguranţă, deci trebuie să-i protejăm, în continuare. Nu îmi doresc să aflu că tocmai părinţii sau bunicii nu sunt responsabili. Apelăm la înţelegere din partea populaţiei. Vă dorim multă sănătate şi haideţi să conştientizăm cu toţii gravitatea generată de acest virus care încă circulă printre noi“, a îndemnat Irinel Faur, directorul S.P.Î.G.M.
Potrivit acestuia, cel mai probabil de la 1 Iunie, dacă totul decurge în limitele normalului, iar cifrele îmbolnăvirilor noi nu o iau razna, locurile de joacă se vor redeschide. Cât priveşte Telecabina şi Complexul Aqualand, ele nu sunt active, în schimb, cetatea a fost pusă la dispoziţia iubitorilor de natură. Mai trebuie amintit că se pot transmite instituţiei sugestii, propuneri sau opinii, la nr. de telefon 0254-233.588 (inclusiv în perioada weekend-ului) sau 0744-354.828 (persoană de contact Ovidiu Oltean).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura