Comunitate

Apel al Consorțiul universitar Academica Plus

Magdalena Șerban

Recent, Consorțiul universitar „Aca­de­mica Plus”, format din Universitățile din Pi­tești, „Ștefan cel Mare” din Suceava, Petrol-Gaze din Ploiești, „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, „Valahia” din Târ­go­viște, din Oradea, din Petroșani, „Aurel Vlaicu” din Arad, „Vasile Alecsandri” din Bacău și „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu s-a reunit online pentru a trasa ultimele evoluții din spațiul academic românesc.

Propuneri legitime
În urma unei dezbateri punctuale, s-au ela­­borat unele concluzii, printre care ne­voia acută ca finanțarea locurilor sub­ven­ționate pen­tru studenți să fie revizuită, la fel ca re­prezentativitatea echitabilă pentru con­sor­țiile universitare legal constituite. S-au stabilit următoarele:
,,1. Consorţiul Universitar ACADEMICA PLUS consideră că se impune o re­pre­zen­tativitate echitabilă şi total nediscri­mi­na­torie a oricărui consorţiu universitar legal con­sti­tuit, în relaţionarea cu Ministerul Edu­caţiei, cu alte ministere şi instituţii ale statului român. Reunind 10 universităţi de stat, cu peste 65.000 de studenţi şi peste 6000 de cadre didactice, auxiliare şi ne­di­dactice, consi­de­răm că avem aceleaşi drep­turi la repre­zen­tare, dialog şi parteneriat instituţional ca şi oricare dintre celelalte con­­sorţii universitare din România. Prin­ci­piul fundamental al auto­no­miei universitare, consfinţit prin Con­sti­tuţie şi legi, se impune a fi respectat întocmai de către toţi par­tenerii instituţionali, univer­sităţi, ministere, consilii şi alte instituţii luând în considerare că indiferent de dimensiunea fizică şi di­ver­sitatea ofertei educaţionale, universităţile sunt factori de progres socio-economic şi cultural cu drepturi şi atribuţii egale. Con­side­răm corectă reprezentarea de până acum, aceea de parteneri egali în interiorul Consiliului Naţional al Rectorilor. Consi­de­răm de asemenea că reprezentarea învă­ţă­mântului superior românesc în relaţia cu Mi­nisterul Educaţiei, printr-o voce unică, aceea a CNR, se impune a fi păstrată.
2. Având în vedere dinamica nevoilor reale de studiu ale potenţialilor studenţi, con­si­derăm că a sosit momentul pentru a re­gândi finanţarea de către statul român după criterii precum atractivitatea pro­gra­melor de studii, reprezentativitatea pe piaţa muncii locală şi regională, nevoile reale de studiu ale studenţilor noştri şi nu în ultimul rând ne­voile de resursă umană înalt cali­fi­cată, ale economiei româneşti în ansamblul ei. Astfel, so­licităm o regândire a finanţării prin locuri subvenţionate pe categorii de pro­grame de studiu (L, M, D) care să ţină cont de toate cele enunţate anterior, cu o mai mare fle­xi­bilitate în redistribuirea locu­rilor subven­ţio­nate rămase vacante din varii mo­tive către acele universităţi care dove­desc o atrac­tivitate sporită sau un impact strategic deo­sebit al unor programe de studiu.”

În concordanță cu nevoile reale
„Toate aceste concluzii le-am înaintat Mi­nisterului Educației și Consiliului Național de Finanțare a Învățământului Superior, fiind de competența lor să analizeze și să ia în con­siderare aceste doleanțe ale consorțiului. Bineînțeles, considerăm că sunt realizabile și implementabile în cuantum de cel puțin 80 la sută. Nu afectează modul de des­fă­șurare al activității, ci doar se acordă o mai mare importanță specializărilor cerute pe piața forței de muncă. De altfel, totul este justificat vis-a-vis de cerințele noastre, ceea ce ne determină să credem că nu vom în­tâmpina impedimente în concretizarea lor”, a precizat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin (foto), rectorul Universităţii din Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura