ActualitateFlash

Apa de la izvoarele din Deva este potabilă sau nu?

OLYMPUS DIGITAL CAMERALoredana Goangă

Se spune că apa este izvorul vieţii, dar ce te faci când aceasta nu este potabilă? Apei care curge din cele patru izvoare de pe raza municipiului Deva,  Bejan 1 şi 2, Căprioara şi Decebal – nu i s-a mai făcut analiza chimică şi microbiologică de către specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică de ani de zile, iar cu toate astea, oamenii continuă să consume apa fără nici o problemă.

Apa de izvor este cea mai bună?
Foarte mulţi deveni preferă să nu bea apă de la robinet, aşa că merg zilnic la izvoarele amintite. Unul dintre cele mai căutate este cel de lângă Pădurea Bejan. Sunt zile când lumea se aşază la coadă pentru a-şi umple sticlele sau bidoanele cu apă de la acest izvor. Ceea ce nu ştiu însă oamenii, sau poate că ignoră, este faptul că atât izvorul de la Bejan, cât şi celelalte trei amintite au fost declarate nepotabile, cu câţiva ani în urmă, de către autorităţile sanitare, cei care consumă apa de aici riscând să se aleagă cu probleme serioase de sănătate. Când am ajuns noi la izvorul de la Bejan, am găsit un bărbat care tocmai îşi umplea bidoanele. El ne-a mărturisit că bea de ani de zile apă de acolo şi până acum, nu a păţit nimic. Singura nemulţumire ar fi că apa nu mai are debitul aşa mare ca înainte.

Nu au mai fost făcute teste de şase ani
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, ultima prelevare de probe din apele izvoarelor devene s-a făcut în anul 2007 şi de atunci, nimeni nu a mai solicitat acest lucru. „La ultima analiză realizată, asta fiind acum şase ani, rezultatul nu a fost unul îmbucurător, apele fiind declarate nepotabile. În acel moment, am cerut primăriei să amplaseze atenţionări prin care să se spună că apa nu este bună de băut, în acest fel, oamenii ştiind la ce pericol se expun”, ne-a declarat Violeta Petruţ, asistent de igienă în cadrul DSP Hunedoara. Se pare că aceste plăcuţe au fost montate, însă au dispărut la scurt timp după amplasarea lor. Persoanele care consumă o astfel de apă se pot alege cu boli digestive serioase sau cu activarea virusului E.coli.
Tot cei de la DSP Hunedoara ne-au precizat că potrivit HG 974/2004, art. 50, fiecare primărie are obligaţia de a monitoriza, cel puţin o dată pe an, fântânile şi izvoarele publice de pe teritoriul său. Ca urmare, DSP Hunedoara a trimis anual adrese către primăriile din judeţ, prin care le reamintea această obligaţie, însă foarte puţine – inclusiv Primăria Deva – s-au conformat, probabil din cauză că administraţiile locale trebuie să suporte costul acestor analize.

Totuşi, de cine aparţin izvoarele?
„Izvoarele amintite de pe raza municipiului Deva nu aparţin de primărie, ci de Apele Române. Deşi cei de acolo trebuie să se ocupe de ele, în momentul de faţă, izvoarele sunt în curs de amenajare de către noi”, a declarat Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva. Însă, Grigorie Burjan, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara, ne-a declarat că Administraţia Naţională Apele Române administrează numai râurile cadastrale, astfel de surse de apă, cum sunt izvoarele de pe raza municipiului Deva, neintrând în atribuţiile lor. Deci, totuşi, cine se ocupă până la urmă de monitorizarea acestor izvoare?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura