Spaţiul mioritic
Volodia Macovei
Spune Lucian Blaga: „Să ascultăm, cu aceeaşi intenţie de a tălmăci în cuvinte un orizont spiritual, o doină de a noastră. După ce ne-am obişnuit puţin cu chiromanţia ascunselor fundaluri, nu e greu să ghicim deschizându-se şi în dosul doinei un orizont cu totul particular. Acest orizont e plaiul. Plaiul, adică un plan înalt, deschis, pe coamă verde de munte, scurs molcom în vale. O doină cântată, nu sentimental-orăşeneşte de artiste în costume confecţionate şi nici de ţiganul de la mahala dedat arabescurilor inutile, ci de o ţărancă sau de o băciţă, cu sentimentul precis şi economic al cântecului şi cu glasul expresie a sângelui, care zeci de ani a urcat munţii şi a cutreierat văile sub îndemnul şi porunca unui destin, evocă un orizont specific: orizontul înalt, ritmic şi indefinit alcătuit din deal şi vale. (…) Felurite momente şi împrejurări ne sfătuiesc să căutăm orizontul ce vibrează rezonant într-un cântec mai curând în sufletul omenesc, decât în peisaj. Cu aceasta ne îndrumăm spre miezul problemei ce ne preocupă. Răsună într-un cântec nu atât peisajul, plin şi concret, al humei şi al stâncilor, al apei şi al ierburilor, ci înainte de toate, un spaţiu sumar articulat din linii şi accente, oarecum schematic structurat, scos în orice caz din contingenţele naturii imediate, un spaţiu cu încheieturi, şi vertebrat doar în statica şi dinamica sa esenţială. Cărei împrejurări singulare i se datoreşte faptul că un anume spaţiu poate în genere să răsune într-un cântec? Ni se pare că răspunsul nu poate fi decât unul singur: un anume spaţiu vibrează într-un cântec, fiindcă spaţiul acesta există undeva, şi într-o formă oarecare, în chiar substraturile sufleteşti ale cântecului.”
Propunere de lectură: Lucian Blaga – Trilogia culturii.
