Astăzi, despre iertare……
Am ales iertarea! Acesta este salutul meu de la început de săptămână, pentru că iertarea, dimpreună cu iubirea şi dreptatea, stau la
Citește mai multAm ales iertarea! Acesta este salutul meu de la început de săptămână, pentru că iertarea, dimpreună cu iubirea şi dreptatea, stau la
Citește mai mult„Creaţiile cele mai semnificative ale creştinismului oriental privesc teologia şi, în primul rând, teologia mistică.
Citește mai mult„Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai ştiu nici cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identităţii mele de departe ca şi cum aş fi devenit, o clipă, o persoană cu totul străină. Acest personagiu abstract şi persoana mea reală îmi dispută convingerea cu forţe egale.
Citește mai mult„La început, termenul inconştient s-a limitat să denote starea de refulat sau conţinuturi uitate.
Citește mai multSpune Andrei Pleşu: „Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii. Din când în când, îmi dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci şi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şi nori.
Citește mai mult„Trebuie ca omul să încerce, în acelaşi timp, să tragă folosul maxim şi optim din necesitatea suferinţei.
Citește mai mult„Nu există pentru individul modern necesitatea întrebării «încotro mergem?». Disponibilităţile inteligenţei sunt într-un fel blocate de formele minore ale idealurilor
Citește mai multa pierde sufletul înseamnă a pierde şi constituţia estetică singura care te face să fii întreg după numărarea zilelor lumina
Citește mai multPoţi spune uşor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. — Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona.
Citește mai mult„Ca un fel de refugiu din multele inconveniente ale vieţii, Dumnezeu, în înalta Sa bunăvoinţă, a dat omului râsul, cu toată scara – de la zâmbetul ironic până la clocotirea homerică.
Citește mai mult„E sigur că nu vorbim niciodată pentru toată lumea. Putem vorbi cel mult pentru marea majoritate şi, în acest caz, nu putem face decât un teatru demagogic sau un teatru confecţionat.
Citește mai multSpune Mircea Eliade: „Când tărâmul celălalt este conceput ca o lume subterană (evrei, greci etc), sufletul coboară.
Citește mai multCea mai periculoasă abordare a existenţei este aceea conform căreia omul ar trebui să îşi trăiască viaţa pământească întocmai unei numărători inverse. Îmbrăcată estetic în mormane de bune intenţii şi înţelegeri, această teorie nu este altceva decât o tentativă cinică de a transforma lumea într-un pavilion al canceroşilor
Citește mai multSpune Numa Denis Fustel de Coulanges, în „Cetatea Antică”: „Omul nu poate fi nici indiferent, nici uşuratic. Dacă se înşeală, ştie că tot el va trage ponoasele şi că în fiecare vot îşi angajează averea şi viaţa.
Citește mai multSpune Lucian Blaga: „Să ascultăm, cu aceeaşi intenţie de a tălmăci în cuvinte un orizont spiritual, o doină de a noastră.
Citește mai multPentru că discuţiile legate de acest subiect sunt într-un spaţiu al dezbaterii extrem de eterogen, fără argumente unanim acceptate, vom încerca să înţelegem împreună ce ar putea fi un canon literar şi la ce ne-ar folosi.
Citește mai multTermen folosit mai ales în literatură şi artă plastică drept concept teoretic fundamental, mimesis-ul are o istorie lungă şi disputată. El înseamnă, în cea mai simplă definiţie, imitaţie. Rădăcini teoretice ale acestui concept se găsesc în Republica lui Platon şi Poetica lui Aristotel.
Citește mai multNoţiune teoretică de excepţie, vizând identificarea elementelor comune, care nu se schimbă, din literatură şi gândirea literară, invariantul a fost propus şi susţinut de René Étiemble, unul dintre iniţiatorii studiului literaturii comparate. Termenul a fost preluat şi analizat de clujeanul Adrian Marino, excepţional eseist, critic şi istoric al literaturii.
Citește mai multDeparte de a putea fi definită exact, alegoria a făcut casa cea mai bună cu literatura, căreia i-a dat, alături de metaforă, dimensiuni estetice impresionante.
Citește mai multTermen asociat cu terorismul islamic, jihad este un exemplu de cum poate un cuvânt să fie luat din înţelegerea lui sănătoasă şi pus într-o înţelegere proastă. În fapt, cuvântul arab jihad are sensul de „a face un efort”, „a te strădui”. Luat din Coran, jihad dă măsura unei obligaţii a fiecărui musulman de a face tot posibilul pentru a împlini idealurile islamului. El se găseşte în expresii pozitive cum ar fi „Străduiţi-vă pe calea lui Allah” sau „Să lupţi cu sufletul tău”.
Citește mai mult