Volodia Macovei
„E sigur că nu vorbim niciodată pentru toată lumea. Putem vorbi cel mult pentru marea majoritate şi, în acest caz, nu putem face decât un teatru demagogic sau un teatru confecţionat.
Când vrei să le vorbeşti tuturor, nu vorbeşti în realitate nimănui: lucrurile care interesează pe toată lumea în general, interesează foarte puţin pe fiecare om în parte. De altfel, o creaţie artistică este, prin chiar noutatea ei, agresivă, spontan agresivă; ea merge împotriva publicului, contra marii părţi a publicului, ea indignează prin îndrăzneala ei, care este ea însăşi o indignare. Lucrurile nu pot sta altfel, pentru că, neurmând drumurile bătătorite, ea îşi deschide singură drumuri peste câmpuri. În acest sens este nepopulară o operă artistică… Dar arta nouă nu este decât în aparenţă nepopulară; ea nu este astfel prin esenţă, ci prin apariţia sa neaşteptată. Teatrul aşa-zis popular este cu mult mai nepopular în realitate. Este un teatru impus în mod orgolios, de sus în jos, de către o «aristocraţie» conducătoare, de o categorie de iniţiaţi care ştiu dinainte, ori cred că ştiu, de ce are poporul nevoie şi îi impun chiar să nu aibă nevoie de altceva decât de ceea ce vor ei să aibă nevoie şi să nu gândească decât ceea ce gândesc ei. Opera de artă liberă este, în mod paradoxal, prin chiar caracterul ei individualist, dincolo de aparenţa ei îndrăzneaţă, singura care ţâşneşte din inima oamenilor, prin inima unui om; ea e singura care exprimă cu adevărat «poporul»“. (Eugen Ionescu, Note şi contranote)