Astăzi, despre iertare……

Am ales iertarea! Acesta este salutul meu de la început de săptămână, pentru că iertarea, dimpreună cu iubirea şi dreptatea, stau la baza Universului. C.nd vom înţelege asta şi ne vom raporta doar la ele în tot ceea ce facem, întregul Univers va colabora cu noi şi dorinţele noastre. Abia atunci, viaţa va deveni o călătorie sublimă! V-am enumerat în săptămânile petrecute împreună, câteva dintre cele mai nocive apucături ale noastre, care devin ancore devastatoare ale destinului nostru. Neiertarea, dragilor dragi, este mai mult decât o ancoră! Este piatra de moară atârnată de grumazul vieţii noastre… Este foarte adevărat că, de-a lungul vieţii întâlnim oameni şi situaţii care ne aduc suferinţe, unele mai mici, altele colosal de mari. Şi din această pricină, mintea noastră intră în toate cotloanele întunecate ale răului, cu precădere în neputinţa de a ierta.

Am întâlnit femei care nu-şi pot ierta soţii, nurori care nu-şi pot ierta soacrele, oameni care s-au războit o viaţă cu fraţii, vecinii sau cu alţii, pentru diverse situaţii de viaţă, pentru un petec de pământ, sau o moştenire, care nu-i făceau nici mai înţelepţi, nici mai spirituali, nici mai fericiţi. Sunt multe exemple de neiertare, cu siguranţă vă veţi regăsi fiecare într-o anume situaţie. Şi eu am trecut prin faza neiertării, ani de zile, blam.nd un sărac cu duhul a cărui obsesie mi-a distrus viaţa. Însă a venit un moment în care am schimbat „de ce-urile“ şi m-am imaginat ca fiind părtaşă la cauza suferinţelor mele. Abia atunci am înţeles că, pe de o parte, omul acesta era îngăduinţa Lui Dumnezeu ca eu să găsesc calea spre a depăşi o stare nerezolvată karmic, pe de altă parte a fost lipsa mea de experienţă şi înţelepciune în gestionare şi limitele/limitările acestui om în abordare. Din acel moment am înţeles că am fost co-creatorul suferinţelor mele şi am încetat să acuz. Practic, prin ceea ce facem şi mai ales prin ceea ce nu facem, girăm dezastrul.

Cum să ierţi pe cineva care ţi-a produs suferinţă? Iată întrebarea! În principiu fiecare trebuie să găsească propria modalitate şi o va găsi doar atunci când înţelege că de asta depinde fericirea lui. Ştiu că veţi citi aceste rânduri şi veţi intra în toate contradicţiile sufleteşti. Dar vă garantez că lacătul pus vieţii voastre este neiertarea! Şi am să vă dau un exemplu, unicul şi cel mai puternic, exemplul universal: Iisus! Imaginaţi-vă un Iisus străpuns pe crucea Golgotei, biciuit, însetat şi cu gâtul ars de oţetul dat în loc de apă, înfometat şi umilit. În acest moment schimbaţi scenariul şi puneţi-l pe Iisus în postura omului simplu, neiertător, răzbunător şi frustrat, care ar striga Tatălui aşa: trăzneşte-i Tată! Fă-i pulbere pe călăii mei şi salvează-mă! A spus Iisus aşa ceva? Cu siguranţă nu! A spus: IARTĂ-I TATĂ, CĂ NU ŞTIU CE FAC! De ce am face noi precum a făcut Iisus? Pentru că El a murit moartea noastră, ca noi să trăim viaţa Lui! Pentru că altfel nu avem voie nici măcar să rostim rugăciunea cea dintâi, Tatăl nostru, pentru că ea cuprinde acelaşi model de viaţă: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, PRECUM şi noi iertăm greşiţilor noştri!!!“ Cum am putea noi rosti asta, fără să facem ce rostim? Pe cine păcălim noi? Pe El, sau pe noi? Când vom ajunge la iertare, ne vom elibera sufletele. Vom şti să mergem înainte, pe drumul vieţii, în echilibru şi armonie. Cum ştim că am iertat cu adevărat? Aici atingem un alt capitol, al adevărului interior! Nu vom ierta niciodată cu adevărat, dacă folosim expresia: iert, dar nu uit! Aceasta este marea capcană a neiertării. Când aţi iertat cu adevărat, acel lucru nu mai există nici măcar în amintiri. Pentru că abia atunci aţi iertat cu adevărat, când puteţi îngenunchia, în cea mai sinceră şi profundă rugăciune de bine, pentru cel care trebuia iertat. O rugăciune care să stoarcă şi ultima lacrimă din sufletul vostru… Iertarea înseamnă eliberare… eliberare, prin sfântul botez al lacrimilor în rugăciune!

Săptămâna viitoare vom vorbi despre iertarea de sine, un subiect amplu şi extrem de interesant, care merge mână în mână cu iubirea de sine.

Pănă atunci…

ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!