EvenimentFlash

Afacere cu ochelari tocmiţi pe picior, în corturi

03 control ochi gratuit oftalmologic (30)Volodia Macovei

Ştim bine, din experienţă, că tot ce se anunţă gratis are, de cele mai multe ori, ceva dubios în spate. Aşa pare să fie şi acţiunea ce se desfăşoară la Hunedoara unde, în câteva corturi, o firmă din Bucureşti, în parteneriat cu primăria, oferă consultaţii gratuite la ochi. Aşa se face că ideea, aparent generoasă, ascunde în spate, vânzarea de ochelari la comandă, cu bani încasaţi cam fără documente, dar şi un potenţial pericol de a li se oferi oamenilor reţete greşite.

Spaima de presă
Îndoielile noastre privind această acţiune aparent în folosul cetăţenilor Hunedoarei au ca sursă atât declaraţii ale unor oameni, cât şi atitudinea fioroasă cu care am fost întâmpinaţi când ne-am apropiat de un cort, pentru a face fotografii. De parcă ar fi fost un obiectiv militar, cortul din faţa Pieţei Obor din Hunedoara era apărat de o domniţă agresivă, cu atitudine de bodyguard, care ne-a luat la rost spunându-ne că trebuie să cerem voie pentru a fotografia. Dacă totul e în scop umanitar, pentru cetăţean, în colaborare cu municipalitatea, de unde această spaimă? Este pentru prima dată când am întâlnit reprezentanţi ai unei firme ce se promovează prin acţiuni voluntare reacţionând violent faţă de interesul presei, când lucrurile ar trebui să fie taman pe dos. Dar lucrurile s-au mai limpezit, după ce am discutat cu câţiva cetăţeni.

Ţinta e buzunarul hunedoreanului
În primul rând, am aflat că firma bucureşteană are ca ţintă principală vânzarea de ochelari, oamenii fiind îndemnaţi să facă pe loc comenzi. Or, după cum ştiu bine cei ce au probleme de vedere, cam toate firmele şi cabinetele de optică medicală oferă consultaţia gratuit, dacă îţi faci ochelarii acolo. Şi asta în cabinete dotate, nu pe stradă, în corturi. Atunci, acţiunea rămâne atractivă doar pentru obţinerea unei formule de ochelari… care, oricum vor trebui cumpăraţi de undeva? Titulatura „gratuit” e momeala. Şi, aşa, „voluntariatul” se arată drept o simplă dar abilă capcană de marketing. În plus, conform declaraţiilor unui cetăţean, firma le cere bani în avans: „La oamenii cărora le fac ochelari, le iau o parte din bani în avans şi nu le ofera bon, nici factură…”. Din ceea ce am aflat, preţurile practicate de firmă pentru o pereche de ochelari pornesc de la 250 de lei în sus.

Medicul e de fapt tehnician?
Lucrurile se complică şi mai mult atunci când afli că aceste consultaţii sunt puse, de unii cetăţeni, serios sub semnul îndoielii. „Concluzia la care am ajuns este că persoanele de acolo au o calificare îndoielnică. (…) Cât timp am stat la coadă, am întrebat: cine efectueaza consultaţiile? Un medic oftalmolog? Optometrist? Optician? Inginer? Ce calificare are? Mi s-a răspuns că un medic oftalmolog. După ce mi s-a făcut şi mie consultul respectiv, am întrebat-o pe doamna care m-a consultat ce calificare are şi mi-a răspuns: optometrist. Dumneavoastră la ce concluzie aţi ajunge, în asemenea situaţie?”, ne-a spus un hunedorean.

Reţete greşite de ochelari
Mult mai grav decât bâlbâiala cu calificarea este altceva. Omului nostru i s-au indicat dioptrii greşite, în urma acestui control de stradă, iar abaterea faţă de cele reale e foarte mare. „…măsurarea dioptriilor, efectuată de aparatul din cort este foarte eronată. Am făcut o măsurare a dioptriilor într-un magazin de optică autorizat, după ce am plecat de la acel cort, iar diferenţele dintre cele două măsurători sunt foarte mari, de 1,75 dioptrii între ele. Ce calibrare are acel aparat?”, s-a mai întrebat hunedoreanul.

Poveste cu repetiţie
Această declaraţie a omului nu ne surprinde, pentru că este susţinută şi de alte anchete de presă legate de genul acesta de consultaţii „în cort”. În publicaţia „Bihoreanul”, din Oradea, un material apărut la sfârşitul lunii iulie 2013, sub titlul „Şarlatanie la vedere: Bihoreni, fiţi atenţi pe mâna cui vă lăsaţi ochii!”, se arată: „În ultima perioadă, la oftalmologii şi optometriştii autorizaţi au apelat zeci de bihoreni care s-au ales cu ochelari prescrişi greşit de către specialiştii ambulanţi. „La acea măsurătoare, indivizii respectivi pot da doar o valoare aproximativă a dioptriilor, de multe ori greşită. Şi asta pentru că aparatul specific, numit dioptron, trebuie să fie corect calibrat şi periodic verificat, nicidecum hurducat prin toată ţara. Naivii achită pe loc avans, fără a primi bon fiscal, iar restul prin curierat la primirea ochelarilor. Toate astea fără a primi, însă, nici o garanţie”. Aşadar, nimic nou sub soare la Hunedoara.
Şi totuşi, în ciuda avertismentelor media şi ale cetăţenilor, proliferează acest gen de medicină ambulantă, fără intervenţia nimănui, fără verificarea a ceea ce se întâmplă în realitate în timpul acţiunilor de acest gen.

2 comentarii la „Afacere cu ochelari tocmiţi pe picior, în corturi

  • FELICITARI!!!!!!!!!Plangere si sesizari la ORGANELE ABILITATE S-A FACUT?? In Oradea stiu ca s-au depus plangeri si sesizari la CONSILIUL JUDETEAN, DSP, POLITIE serviciul Fraude, si s-au si luat masuri!!!!!Se pot face lucruri si va puteti face auziti daca , cabinetele si opticile v-ati uni!!!!

  • @delia
    Da, s-au luat masuri si s-au facut sesizari la toate organele abilitate, cazul de la Oradea a servit drept exemplu si pt cei din Hunedoara. Daca acolo s-a putut face ceva, aici de ce nu? S-au urmat aceeasi pasi. Acum ramane doar sa asteptam raspuns la sesizarile facute, speram sa fie luate toate masurile necesare!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura