Zi: 18 iunie 2020

ActualitateFlash

Membrii unei grupări care „şmecherea” păcănelele, trimişi în judecată

Ieri, un cetăţean maghiar şi patru români au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General, după ce au modificat softurile a sute de aparate de „păcănele” şi nu au declarat la Fisc profiturile obţinute. Un număr de 283 de aparate de jocuri de noroc au fost identificate şi indisponibilizate în întreaga ţară, întrucât au fost folosite la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Read More
ActualitateFlash

Comunicat de presă al deputatului Laurenţiu Nistor. PSD consolidează proprietatea naţională asupra terenurilor agricole

Partidul Social Democrat a mai rezolvat o problemă, deşi România e în continuare în plină criză, venind din nou în sprijinul românilor, susţinând şi determinând adoptarea finală, în Camera Deputaţilor, a unui proiect care actualizează Legea privind tranzacţiile cu terenurile agricole (Legea 17/2014). Transmiţând că nu susţine această Lege, PNL a mai arătat încă o dată cât de puţin îi pasă de români şi de tot ce este românesc. Totuşi, PSD a reuşit, chiar şi fără susţinerea PNL, să ţină cont de interesul naţional şi să vină cu o nouă formulă a Legii.

Read More
Comunitate

Orăştioara de Sus: apa nu a iertat gospodării, drumuri şi podeţe

Ploile nu par să ţină cont de nimic atunci când cad în cantităţi foarte mari. Deşi era de notorietate ca în unele locuri să facă deranj, ca de obicei, acum că taman satele care păreau ferite au devenit problematice. Asta s-a întâmplat şi în comuna Orăştioara de Sus, unde au fost afectate cam toate localităţile aparţinătoare, dar la Ocolişul Mic s-a resimţit cel mai tare.

Read More
FlashPolitica si administratie

Comunicat de presă al Consiliului Judeţean Hunedoara. Adevărul despre fondurile europene accesate

Recent, prin intermediul unui comunicat de presă, domnul Adrian Nicolae David – fost preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, a lansat un fake news rudimentar al cărui scop nu poate fi decât dezinformarea în scopul manipulării opiniei publice. Pentru o cât mai corectă şi completă informare a cetăţenilor judeţului Hunedoara, facem câteva precizări referitoare la stadiul implementării proiectelor cu finanţare europeană.

Read More