Tinerii penticostali, preocupaţi de educaţia romilor

19 ianuarie 2011 | Adauga un comentariu

Andreea Lazăr

Zeci de copii romi, adunaţi într-o cameră, învaţă rugăciuni, cântă sau ascultă poveşti religioase. Mulţi dintre ei nu ştiu să scrie, să citească şi nu au fost niciodată la şcoală. Pentru ei, acesta este singurul contact cu sistemul educaţional. Învăţătorii lor sunt câţiva tineri, practicanţi ai cultului penticostal, care şi-au propus să îi transforme pe aceşti micuţi în oameni de bază ai societăţii, la vremea maturităţii lor.

Lecţii pentru copii şi părinţi

Acest proiect al tinerilor penticostali din Deva a început în urmă cu trei ani. Dacă la început, au fost reticenţi în privinţa întâlnirilor cu tinerii învăţători, cu timpul, romii din cartierul Bejan din Deva au început să-şi trimită copiii la aceste cursuri. O dată pe săptămână, mai mulţi tineri merg acasă la o familie de romi care găzduieşte aceste cursuri în perioada de iarnă. Aici, timp de câteva ore, micuţii învaţă rugăciuni sau cântece religioase şi ascultă poveşti biblice, spuse de învăţătorii lor. „Prin acţiunile care le avem cu ei, încercăm să-i învăţăm să fie cuminţi, să deosebească lucrurile bune de cele rele, ce trebuie să facă şi ce nu, astfel încât, atunci când vor creşte să nu ajungă să fie marginalizaţi de societate. Este destul de dificil să lucrezi cu ei, lecţiile trebuie să fie foarte atractive, pentru ca să fie atenţi. Dar cea mai mare satisfacţie a noastră este să vedem că aceşti copii au învăţat ceva în urma lecţiilor”, povesteşete Luigi Răducanu, unul dintre învăţători.

Într-o cameră alăturată, alţi tineri îi învaţă de părinţii micuţilor tainele educaţiei religioase. Sunt interesaţi, ascultă atenţi istorisirile şi chiar dacă unii dintre ei nu ştiu să citească, cu ajutorul învăţătorilor, spun că au reţinut deja câteva pasaje biblice. „Ne bucurăm că au venit la noi şi vor să ne înveţe despre religie. Îmi plac foarte mult poveştile din Biblie şi am început să le înţeleg. Cât despre copii, este foarte bine că învaţă de mici să creadă în Dumnezeu, poate aşa, când vor fi mari, vor avea o viaţă mai bună”, a spus unul dintre părinţi, Dan Alexandru.

Planuri mari pentru oameni „mici”

Biserica Penticostală „Muntele Sionului“ din Deva şi-a propus să le ofere acestor copii romi şansa unei vieţi mai bune. În acest sens, reprezentanţii Bisericii doresc să construiască o casă, în apropierea cartierului de romi, care să le fie micuţilor şcoală, cantină şi dispensar. „Dorim să-i învăţăm pe cei mici să fie civilizaţi, să scrie şi să citească. Vrem să le explicăm cât de importantă este igiena şi cum să o păstreze. De asemenea, acolo vom amenaja şi o sală de mese unde copiii vor primi o masă caldă, o spălătorie şi o magazie de haine. Sperăm ca prin acţiunile noastre, să-i putem învăţa pe aceşti copii o meserie, astfel încât să aibă un viitor sigur”, afirmă pastorul Bisericii Penticostale Muntele Sionului, Cornel Răducanu.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Adevãrul se va stabili tot în instanţã

Confruntarea dintre preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto stânga) şi primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto dreapta), ia o...

Turismul nu mai e singura alternativă la minerit

După ce ani de zile, s-a vorbit despre turism ca fiind cea mai bună alternativă la mineritul aflat într-un permanent...

Solidaritate pentru Orăştie

Un proiect de lege al Ministerului Justiţiei, având ca scop redistribuirea resurselor umane în sistemul judiciar, ar putea desfiinţa Judecătoria...

Închide