Actualitate

S-a lansat monografia municipiului Deva

02 monografieMagdalena Şerban

Ieri, în Foaierul Central al Casei de Cultură „Drăgan Muntean”, în prezenţa primarului municipiului, Petru Mărginean, şi a unui public numeros, a avut loc lansarea lucrării „Deva, monografie”, apărută în condiţii grafice deosebite la Casa de Editare Emia din Deva.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat încheiat între Primăria municipiului Deva şi Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. De altfel, Primăria şi Consiliul Local Deva au acordat întregul suport financiar pentru activitatea de cercetare a documentelor inedite şi de publicare a monografiei.
Principalele capitole ale monografiei aduc în actualitate cadrul natural, istoria din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre – cu un capitol special dedicat Cetăţii şi cu detalierea unor momente cruciale din istoria aşezării, precum Revoluţia de la 1848-1849 şi Marea Unire de la 1918. Primăria municipiului Deva ocupă un loc aparte în expunere, fiind surprinse istoricul ei şi evoluţia serviciilor de bază. De asemenea, lucrarea cuprinde datele demografice ale municipiului Deva privite în evoluţie istorică, principalele confesiuni şi culte religioase cu aşezămintele lor, învăţământul, cultura şi activitatea editorială a urbei. Mai trebuie precizat că monografia conţine o bogată şi, în mare parte, inedită iconografie.
„Este prima lucrare cu caracter ştiinţific, de mare anvergură, prima monografie autentică a municipiului Deva. La elaborarea ei a luat parte un colectiv interdisciplinar format din cunoscuţi specialişti – naturalişti, istorici, profesori, bibliografi – care au studiat documente de arhivă, majoritatea aduse pentru prima dată la cunoştinţa publicului. A fost valorificat imensul fond documentar al Devei, sutele de dosare aflate la Arhivele Naţionale şi necercetate până acum. Autorii nu au făcut o simplă descriere a documentelor, ci acestea au fost analizate, explicate şi contextualizate în funcţie de epoca la care se refereau. Constituie o lucrare complexă, îndelung aşteptată atât de specialişti, cât şi, mai ales, de localnici, de cei care îndrăgesc acest oraş şi vor să-i cunoască istoria. Turiştii care ne vizitează, la rândul lor, vor avea ocazia să afle o sumedenie de informaţii interesante despre trecutul municipiului Deva şi pot să-şi facă o impresie imediată despre felul în care a evoluat de-a lungul vremurilor, dar mai ales, despre oamenii care au locuit aici”, a arătat, la evenimentul lansării monografiei, Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene.

4 comentarii la „S-a lansat monografia municipiului Deva

  • Acum trebuie sa aflam gradul de rudenie dintre Marginean si patroana EMIA, cit a costat pe Deveni contractul si cat din banii din contract s-au intors inapoi la Marginean ! :)… Poate o sa ne spuna cei de la DNA peste ceva timp !

  • Doar un gunoier sau un vidanjor poate gândi astfel. De fapt dorința ta este să existe ceva în neregulă.

  • POATE NE SPUNE CINEVA SI CAT COSTA SI DE UNDE O PUTEM CUMPARA !

  • Întreabă la primărie sau la Editura „Emia”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura