ActualitateFlash

Poliţiştii hunedoreni, primii pe ţară la recuperarea bunurilor de patrimoniu

02 liviu dumitru(10)Poliţiştii din judeţul Hunedoara se află pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte recuperarea bunurilor de patrimoniu cultural naţional furate de infractori, oamenii legii reuşind să readucă în ţară brăţările dacice din aur sau monedele dacice din aur de tip koson, ce au fost furate de braconierii arheologici din Munţii Orăştiei.
„Din punct de vedere statistic, mai mult de 90 la sută din toate recuperările de bunuri din patrimoniul cultural la nivel naţional au fost realizate de poliţiştii din judeţul Hunedoara. Suntem un judeţ cu performanţă, putem oferi multe date despre modul în care au fost descoperite aceste reţele (de traficanţi de bunuri de patrimoniu, n.r.) şi despre cum au fost arestaţi infractorii”, a declarat marţi, inspectorul şef al IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru (foto), cu ocazia Simpozionul internaţional „Cooperare internaţională şi strategii de investigare a furturilor şi traficului cu bunuri culturale mobile”.
Potrivit acestuia, poliţiştii hunedoreni şi-au adus contribuţia la rezolvarea mai multor cazuri, începând cu depistarea infractorilor care au furat bunuri de patrimoniu din siturile dacice din Munţii Orăştiei, până la recuperarea unor tablouri ce au fost sustrase din mai multe biserici din Italia, obiectele de artă fiind restituite ulterior autorităţilor din această ţară.
Şeful IPJ Hunedoara a menţionat că infractorii şi-au modernizat modul de acţiune, aceştia folosindu-se acum de mijloacele moderne de comunicare, pentru a-şi valorifica bunurile de patrimoniu furate. „Modurile de operare nu prezintă o dificultate în ceea ce priveşte bunurile de patrimoniu. Ceea ce ne complică foarte mult activitatea poliţienească este modul în care acestea sunt traficate şi felul în care sunt vândute. A apărut comerţul electronic, corespondenţa pe e-mail, o posibilitate mult mai mare de a trece peste frontiera statală. (…) Trebuie să fim vigilenţi în aşa fel încât bunurile să nu dispară, şi în situaţia în care dispar să ştim exact unde le putem găsi pentru a le putea aduce înapoi, acolo unde le este locul”, a conchis şeful IPJ Hunedoara.
Poliţişti din zece ţări europene, inclusiv România, dezbat, în judeţul Hunedoara, cele mai potrivite strategii pentru combaterea furturilor şi a traficului cu bunuri culturale de patrimoniu naţional, în cadrul unui simpozion internaţional care are loc în perioada 17-20 iunie la Centrul de Conferinţe Brazi – Râu de Mori. Aflat la ediţia a treia, simpozionul îşi propune să îmbunătăţească modul de colaborare între Poliţia Română şi structurile specializate din alte ţări, pe linia protejării de infractori a patrimoniului cultural din muzee şi situri arheologice. (Sorin Blada, AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura