Politica si administratie

Pe mâna cui rãmâne Primãria Lupeni?

Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), va fi suspendat din funcţie pe perioada în care se va afla în arest preventiv. 02 cornel resmerita (34)
Ordinul de suspendare va fi semnat atunci când hotărârea judecătorească prin care a fost instituită măsura privativă de libertate faţă de edil va ajunge la Prefectura Hunedoara. În acest timp, atribuţiile primarului vor fi preluate de viceprimarul municipiului Lupeni, Cornel Lungan. Hotărârea dată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa care a dispus arestarea preventivă a primarului Cornel Resmeriţă (foto), urmează să ajungă zilele acestea la Prefectura Hunedoara.
Primarul Cornel Resmeriţă a fost arestat preventiv marţi, 10 februarie, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul procurorilor DNA faţă de hotărârea Tribunalului Bucureşti prin care a fost dispus arestul la domiciliu. Motivul pentru care procurorii l-au vrut pe edilul hunedorean după gratii este că nu ar fi cooperat cu anchetatorii atunci când a fost audiat în dosarul „Gala Bute”. Cornel Resmeriţă a fost pus sub urmărire penală în dosarul menţionat mai sus, fiind acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii. În acelaşi dosar, mai sunt cercetaţi penal fostul ministru Elena Udrea, Rudel Obreja, dar şi oameni de afaceri din judeţ şi din ţară. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura