Incendiată de soţ

14 octombrie 2009 | Adauga un comentariu

03 arsa13

Dana Istudor

 Un bărbat de 49 de ani din localitatea Uricani şi-a stropit cu benzină nevasta de 36 de ani şi apoi i-a dat foc. Incidentul s-a petrecut luni noaptea, în locuinţa celor doi, după ce agresorul a acuzat-o pe femeie de infidelitate.

Convins că nevasta i-a pus coarne
Potrivit poliţiştilor hunedoreni, totul a pornit de la o ceartă conjugală, bărbatul fiind foarte gelos, era convins că soţia lui are un amant la serviciu. Ca să o pedepsească, i-a dat foc, iar apoi, tot el a stins-o cu o pătură. „Victima are arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului şi este internată la Spitalul din Petroşani. Am deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală şi în funcţie de evoluţia cazului, va fi schimbată încadrarea”, a declarat şeful Poliţiei Uricani, subcomisarul Dănuţ Mocanu. Anchetatorii spun că familia era una bună, bărbatul fiind pensionar, după ce a muncit la EM Uricani, iar femeia lucra în comerţ. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor femeii de recuperare, deoarece arsurile sunt grave şi acoperă o suprafaţă foarte mare a corpului. Cei doi soţi au doi copii minori. Şeful Poliţiei Uricani mai spune că este pentru prima dată de când se află la conducerea instituţiei, când pe raza localităţii are loc un asemenea caz grav de violenţă conjugală.

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Brădenii, „regi” şi la Festivalul Zmeelor

Aeromodeliştii de la Clubul Copiilor Brad au câştigat pentru a 10-a oară consecutiv, singurul concurs naţional de planoare F1 şi...

Moţiunea a învins Guvernul

MESAGERUL HUNEDOREAN a reuşit să obţină „la cald” câteva declaraţii ale parlamentarilor şi lideri politici din judeţul Hunedoara, după votarea...

Antichităţi egiptene, la Muzeul din Deva

Începând din 10 octombrie şi până în 31 ianuarie 2010, hunedorenii pot vizita expoziţia „Antichităţi Egiptene”, din incinta Muzeului Civilizaţiei...

Închide