Hoţ de maşini, beat, fără permis şi recidivist

29 iulie 2010 | Adauga un comentariu

Un tânăr de 19 ani, din Petroşani a reuşit să-i surprindă pe poliţiştii petroşăneni, deoarece, în doar câteva ore, a fost autorul a trei infracţiuni. A furat două maşini, pe care le-a mai şi condus, cu toate că nici nu avea permis de conducător şi, pe deasupra, înainte de a o face pe şoferul, omul a mai şi „tras” câteva păhărele de alcool.

Infractor de noapte

Alexandru Bucşă, de 19 ani, fusese la un chef înainte de a comite infracţiunile, şi probabil că din lipsă de adrenalină, s-a hotărât că nu i-ar strica puţină activitate care să-i pună sângele în mişcare. Potrivit oamenilor legii, aventura bărbatului a început prin sustragerea unui autoturism Dacia 1310 de pe strada Aviatorilor, din municipiul Petroşani. Alexandru Bucşă s-a folosit de o cheie potrivită pentru acest tip de autoturism şi foarte uşor a reuşit să pătrundă înăuntru, şi să îl pornească. Cu toate că nu avea permis de conducere, bărbatul a început să circule prin oraş, cu viteză foarte mare, iar la un moment dat, din cauza nepriceperii într-ale şofatului, el a reuşit să avarieze maşina, întrând cu ea într-un parapet. Pentru că s-a văzut fără jucărie, hunedoreanul a mers din nou pe strada Aviatorilor şi a mai furat o altă maşină, acelaşi model. Din nefericire pentru el, dar din fericire pentru ceilalţi participanţi la trafic, aventura de noapte nu a mai durat mult, întrucât, în jurul orei 3, a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere Petroşani, care efectua un control în trafic.

1,10 mg/l alcool pur în sânge

După ce l-au legitimat şi au observat că nu deţine nici permis de conducere, dar pe deasupra mai circulă şi cu o maşină furată, nu mare a fost mirarea oamenilor legii când au observat că, după ce a suflat în aparatul etilotest, rezultatul testării a indicat 0,59 mg/l alcool pur în aerul respirat. Din această cauză, bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde i s-a recoltat o probă de sânge, al cărei rezultat a indicat o concentraţie alcoolică şi mai mare, 1,10 mg/l, alcool pur în sânge. Mai mult, în urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că Alexandru Bucşă nu se află la prima ceartă cu legea, el având mai multe antecedente penale, pentru furt. (L. Botici)

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Epava unui elicopter prăbuşit, cărată la fier vechi de hoţi

Resturile unui elicopter prăbuşit la finele lunii februarie 2005, în zona Polatişte din Valea Jiului, au ajuns la centrele de...

Se limpezeşte viitorul la Cetate

Singura echipă de club hunedoreană care activează în eşalonul de elită îşi va continua activitatea, în ciuda greutăţilor financiare şi...

Accident spectaculos la Fornădie

Un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Oradea, a fost protagonistul unui accident demn de filmele de acţiune de...

Închide