Finanţiştii hunedoreni au ieşit în stradă

14 octombrie 2010 | 5 Comentarii

Livia Botici

În cursul zilei de ieri, începând cu orele 14, toţi angajaţii Direcţiei Generale de Finanţe Publice (DGFP) Hunedoara au organizat un protest spontat în faţa instituţiei din Deva. În jur de 100 de persoane au strigat în cor lozinci împotriva Guvernului şi a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu, supăraţi fiind că le-au fost diminuate salariile, iar stimulentele le-au fost tăiate de tot.

„Trăim mai rău ca prostituatele”

Atunci când şi-au spus păsurile, în faţa presei, o parte dintre finanţiştii adunaţi în faţa instituţiei, au început să plângă. „Vreau să se ştie că nu sindicatele ne-au scos în stradă, ci faptul că nu mai avem putere nici să respirăm. La sfârşitul lunii, iau în mână aproximativ 700 de lei şi am de plătit rată la bancă în valoare de 600 lei. Ne-au tăiat tot ce ne puteau tăia. O să le dăm şi viaţa, dacă o vor, pentru că oricum, nu mai avem nimic. Vreau să le transmit guvernanţilor că le pun la dispoziţie apartamentul meu şi cardul de salariu, iar dacă ei se pot descurca o lună de zile, trăind decent, să-mi dea şi mie soluţia. Suntem mai rău decât prostituatele, ele măcar câştigă bani pentru ceea ce fac, dar noi muncim degeaba. De altfel, cu un salariu de-al nostru, un guvernant nu-şi plăteşte nici măcar amanta sau sticla de wiskey, pe care şi-o comandă la club. Suntem sub orice critică, un funcţionar public a ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea cumpăra nici măcar o pâine”, spune Daria Dalin, una dintre angajatele DGFP Hunedoara.

„Nu sunt de acord cu acest tip de protest”

Volumul mare de muncă şi banii din ce în ce mai puţini sunt principalele motive care au stat la baza protestului spontan a finanţiştilor. „Eu sunt consilier superior, ultimul grad, cu o vechime de 28 de ani în câmpul muncii şi am un salariu de 1.280 lei. Un caz şi mai nefericit este cel al casieriţei instituţiei, care are salariu net de 460 lei. Este groaznic, mai ales în situaţia în care noi suntem cei care colectăm banii la buget şi avem o muncă titanică de făcut. Totul este trist…”, spune Mariana, o altă angajată a DGFP Hunedoara. Referitor la decizia angajaţilor de a protesta, directorul instituţiei, Lucian Heiuş, se arată a fi împotrivă. „Nu sunt de acord cu acest gen de manifestare, pentru că angajaţii sunt membri de sindicat şi ar fi trebuit să se facă totul organizat şi să se respecte paşii legali. Pe de altă parte, îi înţeleg şi îi susţin, pentru că salariile într-adevăr sunt foarte mici, iar răspunderea pe care o au este imensă”, a declarat Lucian Heiuş. Potrivit celor prezenţi la protest, şi astăzi, începând cu ora 8, îşi vor continua manifestările, în faţa instituţiei.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (5)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. x spune:

    ati votat cu basescu? – atunci, asa va trebuie.

  2. Ioan Ionasc-Johann spune:

    Nu cred ca va trece un an,poate numai 6 luni si Romania adevarata va fi in strada.Adica Parlamentul,care oricum nu mai prea exista(puterea ca nu poate,opozitia ca nu vrea,iar a treia parte sta-n espectativa pentru a vedea din ce tufa sare iepurele).De executiv ,ce sa mai zici ? Se dovedeste a fi pe drumurile care nu sint demult.Presedintele a disparut de zici ca a cazut intr-o gura de canal neacoperita.In atare conditii e normal ca oamenii de diverse virste,profesii,barbati si femei sa isi doreasca sa preia institutiile fundamentale ale statului,institutii oloage.Doar sintem crestini in majoritate.Din nefericire,”cutitul la os” conduce la violenta,dar cei ajunsi prea sus,nu mai vad nimic,bazindu-se doar pe capacitatea de interventie a diverselor servicii.Asta da democratie !

  3. abc spune:

    salariatii de la finante si garda striga ‘solidaritate’? Cine sa fie solidari cu ei? Poate micii intreprinzatori pe capul carora vin ca hienele si il storc de bani cu amenzile lor pentru ca a scris cu pix de culoare neagra si nu cu culoare albastra, sau ca nu au stampila pe timbru? Sau poate vor sa fie solidari cu ei contribuabilii la care le trantesc geamul de la ghiseu in nas la ora12, dupa ce a stat la rand de la ora 8 sa-si plateasca darile? Da, trebuie salarii decente dar trebuie sa-i si rareasca pt ca sunt tare multi, si mai trebuie sa stie sa se poarte cu contribuabilul. Nu ei aduc bani la buget, asa cum striga in strada, ci contribuabilii, persoane fizice si juridice, pe care cei de la finante ii desconsidera si batjocoresc de 20 de ani.

  4. abc spune:

    ar mai exista o problema! Daca nu le ajunge salariul de la finante au posibilitatea sa-si caute alt post, poate la privat! Dar aici e problema, sunt invatati la ‘stat’ in adevaratul sens al cuvantului ‘stat’, si nu lasa scaunul caldut de la MF pentru privat. Sau pot sa-si deschida o firma, sa fie si de partea cealalta a ghiseului.

  5. cetatean spune:

    Nimeni nu spune ca acesti protestatari au fost obisnuiti cu salarii de 3-4.000 de lei pentru munca ce o prestau , acum sunt socati sa castige ca si alti functionari din administratia publica locala , si pe langa asta fiecare dintre ei tine contabilitaturi la firme protejate de fiecare si mai iau o caruta de bani .

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Turează motoarele pentru medalii

Echipa feminină de gimnastică a României încearcă să „îmblânzească” aparatura de concurs de la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, pentru...

Palatele romilor, lovite de criza financiară

Criza financiară a lovit şi în romii care şi-au ridicat palate cu turnuleţe în zona Hăşdat din municipiul Hunedoara. Unii...

Care pe care!

Primăria Aninoasa încearcă să-şi recupereze în instanţă un teren de 1.000 de metri pătraţi, ocupat abuziv de o firmă controlată...

Închide