Drama unei campioane: ratează europenele de tineret pentru 16 sutimi!

10 iulie 2017 | Adauga un comentariu

Proaspăta campioană naţională de tineret în proba de 800 de metri, Claudia Florea, legitimată la SCM Deva, şi-a ratat principalul obiectiv din acest sezon, prezenţa la Campionatul European de Tineret din Polonia. Atleta originară din Ghelari a trecut prin momente dramatice în ultima perioadă, nereuşind îndeplinirea baremului de participare, depăşit cu doar 16 sutimi de secundă.

Lipsa adversarelor şi vântul, obstacole în realizarea baremului
Claudia Florea, cea mai bună semifondistă din judeţul Hunedoara şi una din cele mai valoroase din ţară la categoria ei de vârstă, a câştigat sâmbătă titlul de campioană naţională de tineret în proba de 800 de metri, o consolare pentru dezamăgirea sezonului. Atleta originară din Ghelari a ratat prezenţa la Campionatul Europen de Tineret, ce se va desfăşura în perioada 13-16 iulie la Bydgoszcs (Polonia), nereuşind să-şi îndeplinească baremul impus. „Tot sezonul am încercat să realizez baremul şi din păcate nu am reuşit. Nu aveam cu cine alerga, mai tot timpul o făceam singură, pentru că sportivele senioare concurau în afara ţării. Duminica trecută am alergat la un concurs în Bucureşti, pentru a realiza baremul, dar din cauza vântului imposibil am terminat cursa în 2 minute, 9 secunde şi 16 sutimi iar baremul era de 2 minute şi 9 secunde”, a povestit Claudia Florea.

Refăcută în timp record după o accidentare stupidă
Titlul naţional de tineret, venit ca o consolare pentru ratarea europenelor, are şi el o poveste interesantă. Din cauza unui masaj făcut neprofesionist, sportiva din Ghelari s-a accidentat săptămâna trecută la ligamentele genunchiului, fiind în pericol să rateze finala campionatului naţional de seniori şi tineret. A fost pusă pe picioare în timp record, printr-o metodă inedită. „După cursa de la Bucureşti, în care am încercat să realizez baremul, din cauza unui masaj făcut neprofesionist m-am accidentat la genunchi. Nu am mai putut face nici un antrenament, nici o alergare uşoară. Joi (n.r săptămâna trecută) am fost consultată de o doamnă din Hunedoara, care e cunoscută că poate reface în timp record afecţiuni ale ligamentelor şi într-o zi m-a pus pe picioare. Am venit la Piteşti după o săptămână fără antrenamente şi am câştigat titlul la tineret. Nici nu am cuvinte să-i mulţumesc acelei doamne că m-a vindecat. Îi mulţumesc şi lui Dumnezeu că m-a ajutat. Sezonul acesta pot spune că a fost totuşi bun, am câştigat campionatele universitare şi cele internaţionale la 1.500 metri şi tineretul la 800 de metri la campionatul naţional”, a spus atleta de 22 de ani. (Ovidiu Mănăstire)

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Sanatoriul TBC din Brad are nevoie de un ambulatoriu integrat

Deşi spitalizarea de zi este o opţiune la internarea continuă în cazurile în care sunt necesare investigaţii minime pentru diagnosticarea...

Insemex, medaliat şi la INVENTICA 2017

De curând, specialişti din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani...

Universitatea Petroşani a dat startul la admitere

Instituţia de învăţământ superior din Petroşani a scos la concurs aproape 1.250 de locuri în diferite specializări, iar admiterea se...

Închide