Comunitate

Demersuri pentru angajări în mineritul Văii Jiului

04 em-loneaMaximilian Gânju

Mina Lonea are nevoie cel mai mult de forţă de muncă, susţin autorităţile locale din Petrila, iar muncitori calificaţi sunt disponibili odată cu închiderea celei de-a doua mine din localitate, respectiv Petrila.

La solicitarea reprezentanţilor Exploatării Miniere Lonea, Primăria Petrila a decis să intervină pe lângă conducerea Complexului Energetic Hunedoara, în vederea efectuării unor angajări de personal la mina din estul Văii Jiului. În principiu, în acest an, circa 60 de tineri ar urma să fie angajaţi la Lonea. „Noi vrem ca activitatea de exploatare a cărbunelui să continue şi pe mai departe în Petrila, aşa că dorim să fie efectuate angajări la EM Lonea. Asta, în condiţiile în care trei mine au fost deja închise, iar a patra (EM Petrila) se află pe cale de închidere. La Lonea, o mină aflată pe program de dezvoltare, este nevoie de personal. După cum se ştie, foarte mulţi dintre angajaţii acesteia sunt în prag de pensionare, iar în minerit nu se pot forma specialişti, aşa, peste noapte. Prin urmare, este necesară angajarea a cel puţin 100 de tineri. Am discutat cu conducerea minei şi vom face demersurile necesare la conducerea Complexului Energetic Hunedoara“, a declarat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. Pe de altă parte, primarul din Petrila a mai precizat că doreşte să valorifice măcar o parte dintre imobilele EM Petrila. Aceasta, în vederea dezvoltării unor activităţi economice, menite să asigure crearea unor noi locuri de muncă. „Eu sper să nu se ajungă în situaţia în care clădirile minei să fie dărâmate. Din acest motiv, voi propune consiliului local să dăm în concesiune, la un preţ simbolic, aceste imobile. Aceasta, din dorinţa de a le valorifica şi de a dezvolta activitatea economică în oraşul Petrila. Astfel, am putea crea, automat, noi locuri de muncă“, a mai spus primarul localităţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura