Contestatii la BEJ, privind desemnarea unor presedinti ai sectiilor de votare

1 iunie 2009 | 1 Comentariu

05voteruoparla

Nicolle Ebner

Se pare că liniştea din timpul campaniei electorale pentru europarlamentare prevesteşte furtuna ce se va dezlănţui în ziua scrutinului din 7 iunie. Primele semne au apărut, la BEJ Hunedoara, unde s-au depus reclamaţii privind desemnarea nelegală a unor preşedinţi şi vicepreşedinţi ai mai multor secţii de votare din judeţ.

Prinşi cu mâţa-n sac, şi-au dat demisia 
Organizaţiile locale PNL şi PDL Haţeg au reclamat la BEJ că vicepreşedinţii a opt secţii de votare, respectiv Alin Iovănescu, Mihaela Balea, Iosif Eugen Iacob, Nicolae Cernea, Eugen Mariş, Ioan Gabroveanu, Sorin Alda şi Dorel Petrişor Coman sunt membri PSD, dar din declaraţiile date pe propria răspundere rezultă că nu sunt membri de partid. Printr-o adresă trimisă la BEJ, PSD Hunedoara a arătat că şapte dintre vicepreşedinţii contestaţi nu erau membri de partid la data de 28 mai. În ceea ce-l priveşte pe Ioan Gabroveanu, cică s-ar fi făcut o „eroare materială”, adică s-a trecut din greşeală Codul Numeric Personal (CNP) al lui Gabroveanu tatăl – consilierul local PSD Haţeg şi fost preşedinte interimar al organizaţiei în anul 2008 – dar în realitate pentru postul de vicepreşedinte a fost desemnat fiul, care are acelaşi nume cu tatăl şi nu este membru de partid.

Alţi vicepreşedinţi la secţiile de votare din Haţeg
Explicaţiile PSD nu au convins BEJ şi, ca să elimine orice suspiciune, judecătorul Daniela Sturza, preşedintele BEJ Hunedoara, a decis numirea altor vicepreşedinţi prin tragere la sorţi, iar reclamaţiile făcute de PNL şi PDL au fost trimise la Poliţia Haţeg pentru cercetare şi aplicarea sancţiunilor.
Pe de altă parte, primarul comunei Certeju de Sus a sesizat BEJ că opt preşedinţi ai secţiilor de votare din comună au fost aleşi de pe o listă apărută din senin, nicidecum de pe lista oficială afişată la sediul primăriei şi depusă la prefectură. Minune mare, nu altceva, când nici unul din cei 18 funcţionari publici şi dascăli înscrişi pe lista oficială nu au fost desemnaţi. În schimb, au ajuns preşedinţi opt persoane despre care liderul PNL Certeju de Sus şi primar al comunei, Petru Cîmpian, spune că sunt rude şi apropiaţi ai şefului PSD Certeju de Sus.
„Pe listă sunt doi naşi, două mătuşi, un frate şi doi prieteni intimi ai preşedintelui PSD Certeju de Sus, Florin Curcan, şi el desemnat preşedinte de secţiei de votare. Astfel, Marinela şi Constantin Pipoş sunt naşii lui Curcan; Olivia Vinţan şi Elena Bogdan, mătuşi; Roman şi Mihaela Luca – tată şi fiică – mai mult decât prieteni apropiaţi ai preşedintelui PSD. Probabil, au fost aleşi de pe o listă propusă de PSD Certeju de Sus, nu de primărie. Persoanele respective se fac vinovate şi de fals în acte publice. Fratele şi prietena lui Curcan apar ca angajaţi ai primăriei-fals! Mătuşa Bogdan apare ca profesoară pensionară şi ea este inginer agronom, iar naşa Marinela Pipoş apare ca inginer pensionar şi ea este economistă”, declară Petru Cîmpian, primarul comunei.

…acceptaţi oficial de BEJ Hunedoara
BEJ Hunedoara a respins contestaţiile făcute de PNL Certeju de Sus şi primăria comunei, cu privire la modul în care au fost desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare de pe raza comunei şi a acordat un termen de contestare de 48 de ore de la data şedinţei din 31 mai, când a decis respingerea reclamaţiilor.

Publicat in: Flash, Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. arionu spune:

    asa se pot fura voturi!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Pustnicul din Defileul Jiului vrea nunta sau calugarie

Un fost miner din Valea Jiului, care trăieşte de circa opt ani de zile într-o colibă în pustietatea din Defileul...

Traficanti de migranti, arestati la Deva

Ofiţerii de la Crimă Organizată au anihilat, la Deva, o reţea internaţională de traficanţi de migranţi formată din români, turci,...

Bulina neagră – 1.05.2009

Petre Gigiu, consilier tehnic Minerul Lupeni

Închide