Cârje şi cãrucioare, de închiriat la Hunedoara

9 iunie 2009 | Adauga un comentariu

02_handicap

Nicolle Ebner

Din această lună, în municipiul Hunedoara va funcţiona un parc de echipamente, accesorii şi dispozitive pentru persoanele cu handicap neuromotor, multe dintre ele ţintuite la pat sau blocate la domiciliu, pentru că nu au posibilitatea să se deplaseze.

Cârje, cadre metalice şi cărucioare gratuite
Parcul va funcţiona în incinta Direcţiei de Asistenţă Socială, şi face parte din serviciul Protecţia Adultului, Birou Persoane cu handicap, asistent social, din subordinea Consiliului Local Hunedoara. Scopul acestui gen de serviciu, înfiinţat în premieră în această zonă a judeţului, este de acordare gratuită de echipamente de genul: cârje, bastoane, cadre de mers, cărucioare rulante mecanice şi cărucioare rulante electrice, de care vor beneficia persoanele cu handicap neuromotori din municipiul Hunedoara. Acestea vor primi în comodat, pe baza unui contract semnat cu Primăria Hunedoara, echipamentul de care au nevoie, cu obligaţia de a-l restitui, după folosinţă.

Contract de comodat pentru 12 luni
Acordarea echipamentelor se face pe baza unui dosar, care va conţine următoarele acte: cerere; adeverinţă medicală care va atesta starea de sănătate a persoanei cu handicap, precum şi recomandarea medicului specialist privind necesitatea echipamentului/dispozitivului/accesoriului; certificat medical de încadrare într-un grad de handicap eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, unde este cazul; copie după actul de identitate; adeverinţă de venit/cupon de pensie; anchetă socială. Contractul se încheie pe o perioadă de maximum 12 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia. Înfiinţarea parcului de echipamente şi regulamentul de funcţionare a fost aprobat de aleşii locali la ultima şedinţă a Consiliului Local Hunedoara.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Tinerii din Bucureşci vor ziar local

Tinerii din satul Bucureşci vor să-şi creeze un ziar local, imaginea publicaţiei urmând să fie realizată pe o anumită structură,...

Cine a câştigat, cine a pierdut?

Iată că s-au dus şi euroalegerile, primele alegeri pentru Parlamentul European în care românii au votat o dată cu cetăţenii...

Ştiri – 9.06.2009

CIP - campioana României Echipa CIP Deva este noua campioană a României la futsal. Aseară, CIP a întrecut cu scorul...

Închide