An de excepţie pentru SC Apa Serv Valea Jiului

14 decembrie 2017 | 6 Comentarii

Maximilian Gânju

Investiţii, dividente pentru acţionari, datorii achitate, profit, bonificaţii pentru angajaţi şi o mai bună colaborare cu clienţii – persoane fizice ori juridice – este doar o parte a rezultatelor obţinute în acest an de operatorul de apă şi canal din Valea Jiului. Profitabilitatea societăţii se vede şi în costul serviciilor oferite populaţiei, astfel că Apa Serv Valea Jiului poate menţine aceleaşi tarife.

Bilanţ anual pozitiv
Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului şi-a făcut bilanţul pentru anul 2017, iar rezultatele sunt foarte bune în condiţiile în care s-au făcut eforturi considerabile pentru a atinge cel mai important obiectiv.
„Principala noastră grijă a fost aceea de a reuşi să menţinem aceleaşi tarife la apă şi canalizare, în condiţiile în care majoritatea operatorilor din ţară au crescut preţurile. Sunt numeroase cauze, dar noi am reuşit să nu operăm majorări de preţ, să nu împovărăm populaţia Văii Jiului”, a declarat Costel Avram (foto în stânga), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.

Din pragul falimentului, pe profit
Conducerea societăţii şi-a făcut şi un bilanţ pe perioada 2013-2017, de când managamentul a fost preluat de Costel Avram. Dacă la preluare, Apa Serv Valea Jiului era înglodată în datorii, în prag de insolvenţă şi cu executorii care ameninţau cu falimentul, astăzi s-a ajuns în situaţia de a avea zero creanţe. „Datoriile restante în sumă de 3.550.000 lei la 31.12.2013 au ajuns la 0 în prezent. Acest lucru s-a realizat prin gestionarea eficientă a disponibilului de numerar, astfel încât a fost asigurată desfăşurarea activităţii curente, dar şi respectarea angajamentului de plată încheiat cu Apele Române pentru datoria restantă. (…)
Media gradului de încasare facturi restante a crescut de la 3,93 la sută în 2013 la 4,90 la sută în prezent, iar la facturi curente a crescut de la 64,05 la sută în 2013 la 73,50 la sută în 2017. La 31.12.2013, pierderea contabilă de acoperit era de 5.747.747 lei, pierdere care a fost acoperită astfel încât, anul 2016 a fost primul an în care s-au repartizat dividende acţionarilor. (…) În cursul anului 2017, furnizarea apei potabile către populaţie a fost asigurată în regim de 24 ore din 24, chiar dacă uzinele de apă au funcţionat cu reactivi peste 2.000 ore”, a explicat directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Energia verde a adus profit
Operatorul de apă a reuşit şi în acest an să obţină un profit consistent de pe urma vânzării energiei electrice produsă la microhidrocentralele proprii. Astfel, producţia de energie electrică produsă în microhidrocentrale şi cogenerare-staţie de epurare, în anul 2017 este de 2.000 MW, iar contravaloarea energiei şi a Certificatelor Verzi obţinute este de aproximativ 500.000 lei, ceea ce acoperă peste 70 la sută din consumul de energie electrică al societăţii.

Investiţii din fonduri proprii
Apa Serv a reuşit să aducă apa în casele a zeci de localnici din Valea Jiului, în zone greu accesibile, la gospodării unde părea imposibil ca serviciul să ajungă în viitorul apropiat. Exemplu este strada Coasta din Petroşani, unde familiile aşteptau de peste 40 de ani să aibă apă la robinete.
„Am realizat extinderea reţelei de distribuţie pe strada Coasta, Petroşani, strada Dărăneşti – Petroşani, dar şi extinderea reţelei de canalizare în zona magazinului BILLA – Petroşani, Cimpa – Lonea, pe strada Castanilor – Petrila ori Şerponi, Uricani. Un alt proiect de care sunt bucuros că l-am finalizat este cel legat de Straja. Am realizat canalizarea menajeră în Staţiunea Straja – Lupeni, atât cu fonduri proprii, cât şi cu ajutorul Consiliului Judeţean Hunedoara, care a alocat pentru colectorul menajer în staţiunea turistică Straja-Lupeni peste 2 milioane de lei”, a mai spus Avram.

Primul operator care primeşte fonduri europene
Apa Serv Valea Jiului a reuşit să obţină în acest an al doilea proiect de modernizare a infrastructurii de apă şi canal pe fonduri europene. În prima parte a acestui proiect, finanţarea europeană a fost de 118.406.893,49 lei. Al doilea proiect derulat până în 2020 prevede modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată cu precădere în vestul Văii Jiului şi are o finanţare nerambursabilă de 323.748.755 lei. „Contractul de finanţare a fost semnat în data de 19.05.2017 şi este primul contract din ţară aprobat de către Comisia Europeană. Proiectul se va implementa prin 11 contracte, pentru şase deja fiind demarată procedura de licitaţie şi se află în diferite faze de evaluare”, spun reprezentanţii operatorului de apă şi canal.

Ceasul acvatic de la Apa Serv
Odată cu prezentarea activităţii pe acest an, conducerea societăţii de apă a inaugurat şi o serie de investiţii derulate la sediul acesteia. Ca o noutate, în holul în care sunt primiţi clienţii, firme ori populaţia Văii Jiului, funcţionează un „ceas acvatic“. De realizarea lui s-a ocupat directorul tehnic al societăţii, Florin Donisa, şi a devenit o curiozitate, atât pentru angajaţi, cât şi pentru cei care trec pragul societăţii. „Au fost făcute o serie de reparaţii şi modernizări şi la sediul Apa Serv din Petroşani. Cel mai important este că totul a fost realizat de angajaţii noştri, nu de firme de specialitate care ne-ar fi costat foarte mult. Rezultatul muncii lor este excepţional, cum de altfel este şi rezultatul tuturor colegilor mei. Fără efortul lor, fără munca angajaţilor societăţii nu s-ar fi putut realiza nimic din ceea ce avem astăzi şi vreau să le mulţumesc pentru acest lucru şi să le urez sărbători fericite, atât lor cât şi clienţilor noştri“, a mai spus Costel Avram, managerul Apa Serv. Pe lângă mulţumiri, angajaţii societăţii care au avut rezultate vor primi tichete cadou, cât şi prime în bani.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Mary spune:

    Normal.Orice prost știe ca își poate acoperi pierderile și poate face profit cel mai simplu prin majorarea tarifelor!ca doar noi plătim ca nu avem ce face iar protectia consumatorului nu face nimic.adica își încasează doar salariile…

  2. Simi spune:

    De ce scrieri sub pseudonim?
    Sa nu se vadă ca e aceeași persoana care lauda la Apaprod?

  3. laudatus spune:

    Bravo dom Costel.Te ști!
    Când reduci TVA ul la apa uzata?
    Ca asa e normal!
    Dar într o tara anormală e permis sa îi păcălești pe prosti!
    Dna Popa mai da o bulina alba!

  4. Laudatus spune:

    Bravo dom Costel.Te ști!
    Când reduci TVA ul la apa uzata?
    Ca asa e normal!
    Dar într o tara anormală e permis sa îi păcălești pe prosti!
    Dna Popa mai da o bulina alba!

  5. Ioan Hateganul spune:

    Felicitari Costele

  6. Ema spune:

    Costele,esti praf. Ai cel mai mare pret la apa din Romania! Demisia!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Hunedoreanul Dorin Velicu îşi continuă cursa spre Olimpiada de Iarnă 2018

Sportivul hunedorean Dorin Velicu, practicant al skeletonului, are şanse reale să ajungă la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang...

Gala Sportului Simerian are invitaţi de marcă

În acest final de săptămână, Clubul CFR Simeria organizează Gala Sportului Simerian 2017, eveniment deosebit, cu invitaţi de marcă. Astfel,...

Programul turneului final al Cupei de Iarnă AJF

Turneul final al Cupei de Iarnă, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, se va disputa mâine, în Sala...

Închide