Actualitate

Violatorul „Nimurug“ merge la puşcărie 5 ani

03 inchisoare-maini-tin-de-gratiiOana Mihnea

Vineri, Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat definitiv în dosarul în care recidivistul Nicolae Bitang din Lupeni, poreclit „Nimurug“, este acuzat de viol după ce a luat cu forţa o minoră de pe stradă şi a violat-o pe malul Jiului.

Daune morale de 15.000 de lei
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au respins ca nefondat apelul făcut de hunedorean împotriva sentinţei penale date de Judecătoria Petroşani în 19 mai 2015. Astfel, violatorul rămâne cu pedeapsa de cinci ani şi şase luni de închisoare şi interzicerea anumitor drepturi civile. De asemenea, nu are voie să comunice prin nici un fel de mijloc cu partea vătămată sau cu familia acesteia şi nu are voie să se apropie de locuinţă sau alte spaţii unde se află minora la o distanţă mai mică de 200 metri pe o perioadă de cinci ani. La acea dată, judecătorii au admis în parte şi acţiunea civilă iniţiată de apărătorul minorei şi îl obligă pe Nicolae Bitang să plătească daune morale părţii vătămate în sumă de 15.000 lei. Din pedeapsa stabilită, lui „Nimurug“ îi este scăzută durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 15.10.2014 până în 28.08.2015.
Reamintim că Nicolae Bitang în vârstă de 31 de ani din Lupeni a ajuns în spatele gratiilor după ce a luat cu forţa de pe stradă o adolescentă de 15 ani din localitate şi a dus-o într-o zonă mărginaşă, unde a violat-o. Deşi rudele bărbatului au spus la acea vreme că fata nu era tocmai uşă de biserică şi i-ar fi propus acestuia de mai multe ori să aibă o relaţie fără sorţi de izbândă, totuşi, în mâna procurorilor au ajuns probe solide care au susţinut acuzaţia de viol. Nicolae Bitang a mai avut şi în trecut probleme cu legea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura