UPDATE 2. Moloţ se declară nevinovat, nu ştie nimic despre lucrurile pentru care este cercetat

05-Mircea-Molot-0214   Astăzi, în jurul orei 14.00, s-au încheiat percheziţiile la domiciliul preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ. După ce jandarmii au părăsit locuinţa, cu documentele confiscate, Moloţ a ieşit în faţa casei, pentru a da o declaraţie referitoare la cele întâmplate de dimineaţă până la orele amiezii.

Am aflat pentru prima dată că am un dosar penal din 2013”

“Soţia mea a fost cea care le-a deschis uşa azi dimineaţă, au spus că sunt de la DNA. Am fost şi eu chemat, au terminat în două ore tot ce era de verificat, în mod civilizat. Mi-au ridicat suma de bani pe care au găsit-o în casă şi m-au întrebat dacă am acte cu nişte firme. Le-am spus că nu am aceste acte şi mi-au luat 18 coli, din care două pagini erau de la un ziar în care se spune că sunt milionar. Mi-au mai luat un CV de la o persoană, pe motiv că trebuie să justific ce caută la mine, dar mai am şi alte astfel de CV-uri, este normal, apoi un exemplar şi o copie după o chestie de la PNL, au mai găsit ceva de pe vremea când fiica mea era studentă şi făcea practica pe la nu ştiu ce firmă, adică nimic din ceea ce mi-au spus că am. M-au întrebat dacă ştiu ceva despre nişte firme, unele le-am cunoscut, altele nu, dar am observat că este vorba despre nişte lucrări făcute pe apă şi canal, care au fost licitate de Apa Prod şi nu de Consiliul Judeţean. Nici una din aceste lucrări nu erau licitate de Consiliul Judeţean. Bănuiesc că după aceste percheziţii, voi fi chemat la DNA să dau cu subsemnatul. Ce mă surprinde este că aflu pentru prima dată că am un dosar penal din 2013. Tot timpul când am avut astfel de procese am fost chemat la DNA şi am dat declaraţiile necesare. De acest proces nu ştiam nimic, habar nu am despre ce este vorba, nu ştiu care este tema acestui proces. Dacă este aşa, cu siguranţă este vorba despre o greşeală, nu există situaţii şi achiziţii făcute de către Consiliul Judeţean”, a declarat Mircea Moloţ.

Azi am aflat şi eu, sub cuvânt de onoare, că o firmă este a ginerelui meu”

Referitor la comunicatul emis de DNA care precizează că preşedintele CJ Hunedoara este ac uzat de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, Moloţ a menţionat: “nu, nu , nu ştiu nimic despre acest lucru, sunt de 10 ani preşedintele Consiliului Judeţean şi nu cunosc toţi oamenii care lucrează aici, eu doar prPerchezitii Molot bun 93imesc documentele şi le semnez, nu mă interesează care sunt firmele respective….şi mi-au mai luat nişte hârtii, cu situaţia investiţiilor în 2011.”

În comunicat era menţionat şi numele ginerelui lui Moloţ, a cărui firmă a beneficiat lucrări facilitate de acesta: “Am citit comunicatul şi am văzut. Aşa am aflat şi eu, sub cuvânt de onoare, că o firmă este a ginerelui meu, sau unde el este salariat. Suntem două familii diferite, fiecare cu afacerile lui, fără să mă intereseze cine şi ce contracte are, nici eu, nici el. Mai departe nu cred că se va întâmpla nimic, nu sunt vinovat de nimic, nu am tangenţe cu licitaţiile respective, eu doar sunt informat când au loc. Mi-au mai luat un bileţel în care îmi explica Dan Crişan, şeful Serviciului Externe, care este treaba cu o sumă de bani pe care mi-a dat-o pentru diurnă, când am fost ultima dată în Anglia, într-o delegaţie oficială, sumă pe care am restituit-o prin acte, pentru că era destinată folosirii în caz de nevoie, sau eventuale probleme. Deşi alţii se pare că ştiau de aceste acuzaţii, eu nu ştiu nimic, prin presă se vehiculează tot felul de lucruri. Eu am aflat abia acum despre aceste firme şi că una dintre  ele ar fi a ginerelui meu, nu ştiu dacă el este angajat sau acţionar la firma respectivă, habar nu am despre ce este vorba. Cert este că sunt foarte liniştit”, a declarat Moloţ în faţa jurnaliştilor.

Biroul meu a fost sigiliat, probabil vor veni mâine la percheziţii”

Ajuns, după plecarea procurorilor DNA, la sediul Consiliului Judeţean, Moloţ le-a mai declarat jurnaliştilor următoarele:mascat la molot 84  ”Biroul meu de la Consiliul Județean a fost sigilat, nu au fost făcute percheziții, probabil vor veni mâine și va trebui să fiu prezent și eu. Au termen între 6 și 10 luna aceasta de percheziționat mai multe locații. La vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Balint, am înțeles că se fac acuma percheziții acasă, și se vor face şi la birou. Perchezițiile se pot face doar în prezența mea sau a avocatului, așa cum s-au făcut la mine acasă. La birou au termen până luni să vină. Este prima campanie electorală din istoria postdecembristă în care se fac arestări în masă, sau percheziții. Inclusiv la primarul de la Sibiu a fost trimis corpul de control al Guvernului, mă aștept DNA-ul să fie și acolo”, a declarat Mircea Moloț. (Oana Mihnea)

4 comentarii la „UPDATE 2. Moloţ se declară nevinovat, nu ştie nimic despre lucrurile pentru care este cercetat

  • 7 noiembrie 2014 la 21:05
    Permalink

    Sub cuvant de onoare ? Purcel (Molot) tu nu ai avut onoare niciodata, cu nimeni. In primul rand cu copii tai si cu multi altii. Cu toate acestea omeneste regret ce se intampla. Eu vroiam sa te vad la pensie, scos din viata publica, nu bolnav sau anchetat.

  • 8 noiembrie 2014 la 19:09
    Permalink

    Tot la fel spunea si fostul director al Ajofm Hunedoara Iorgovan Velichi,(PNL) ca nu stia ca ginerele sau este administratorul firmei careia ia atribuit un contract de executare lucrari de reparaţi, ceea ce a dus la obţinerea unui folos material pentru acesta în valoare de 82.772,48 lei reprezentând valoarea contractului.

  • 9 noiembrie 2014 la 8:08
    Permalink

    Ce tupeu de a mintii , cat de mult se preface Molot ca nu stie de existenta firmei ginerelui sau cel care in urma cu cateva luni declara ca firma ginerelui sau creaza locuri de munca , pai cum sa nu creeze daca primesti lucrari si bani peste masura.Minte Molot c-am mult in declaratiile date presei, o sa dea vina pe subaltern.

  • 9 noiembrie 2014 la 11:19
    Permalink

    Sigur, firmele familiei Iorgovan Velichi sunt implicate in afacerile familiei Molot privind proiecte cu bani europeni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare