Ultimii „mohicani” din PSD, în atenţia PDL

4 februarie 2010 | 1 Comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Nicolle Ebner

Pe lângă alte subiecte de ordin intern, la ultimul Birou Judeţean PDL Hunedoara s-a pus în discuţie şi schimbarea ultimilor trei directori social-democraţi, care au supravieţuit în funcţie şi după ieşirea PSD de la guvernare.

Câţi mai rămân în funcţii?

Discuţiile s-au purtat pe seama şefilor de la Termocentrala Mintia, Compania Naţională Minvest Deva şi Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului. În luna octombrie 2009, când au fost schimbaţi şefii şi adjuncţii PSD aflaţi la conducerea direcţiilor descentralizate din judeţ, la cele trei unităţi amintite au rămas, din diferite motive, directorii numiţi de PSD. De fapt, principalul motiv era că toţi trei erau foarte buni profesionişti şi aveau experienţă în domeniile respective şi în conducerea unităţilor economice.
Numai că, între timp, la presiunile unor membri importanţi din cadrul organizaţiei judeţene a PDL, care n-au mai apucat la caşcaval după împărţirea posturilor de şefi la instituţiile deconcentrate şi companiile statului din judeţ, conducerea judeţeană a democrat-liberalilor s-a văzut obligată să solicite cele trei posturi de directori, ocupate acum de membri PSD, pentru oameni din PDL. Aşa se face că, într-un final, consilierul judeţean Cristian Vladu (fost prefect de Hunedoara) a fost instalat la Termocentrala Mintia ca director general adjunct, cu atribuţii de director general. Asta, pentru că directorul general în funcţie se află în concediu medical şi, conform legii, nu poate fi schimbat.
Cât despre Minvest, la bursa zvonurilor se vehiculează că postul de director va fi ocupat de un membru al organizaţiei municipale PDL Hunedoara. „Am discutat în Biroul Judeţean schimbarea celor trei directori, dar nu se poate lua nici o decizie finală, până când nu identificăm modalitatea legală prin care se poate face acest lucru”, a declarat Viorel Arion, preşedintele organizaţiei municipale Hunedoara a PDL, care nu a confirmat informaţia potrivit căreia, viitorul director al Companiei Naţionale Minvest Deva va fi un democrat-liberal din municipiul Hunedoara.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. vali spune:

    Principiul dupa care se calauzeste d-nul Arion in stabilirea persoanelor care sa ocupe anumite functii in institutiile judetene este urmatorul : nu conteaza daca are studii sau nu , nu conteaza daca a avut vreo legatura cu domeniul profesional respectiv , nu conteaza profesionalismul si experienta . Conteaza daca ii este loial ( a se citi pupincurist ) , daca a cotizat financiar si daca a facut fata probei de lingere si lipire afise in campanie ( daca a mai avut saliva dupa atita pupat in F..D ). Pe baza acestui principiu au avut ocazia oamenii sa vada ce NULITATI au fost promovate in unele posturi , oameni la care in afara de data de nastere nu poti citi nimic intr-un CV .Acest gen de oameni si-a atras d-nul Arion in jurul sau , indepartind bineinteles oamenii inteligenti si buni profesionisti care ar putea sa-i faca concurenta .Asa ca sa nu va mirati daca o sa vedeti ce ,, persoane importante si buni profesionisti ” vor aparea in continuare …..

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Abandonează fotbalul

Portarul echipei Mureşul Deva, Vasile Rahoveanu (foto), a decis să-şi ia adio de la fotbal, la doar 34 de ani....

Terorizaţi de pisici

În urmă cu vreo doi ani, în presa naţională, făcea furori ştirea potrivit căreia, un român, stabilit în Verona, a...

Anchetã la Spitalul Judeţean Deva

Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, a cerut efectuarea unei anchete administrative interne în cazul pacientului decedat, marţi, la Secţia de...

Închide