Sport

Pregătiri pentru reluarea campionatului din Liga I de fotbal

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat marţi, că sunt şanse mari ca sezonul din Liga 1 să fie reluat din 13 iunie, dar primele meciuri se vor juca fără spectatori. Oficialul de la MTS a precizat că va reveni la începutul lunii iunie cu noi detalii despre regulile care vor trebui respectate.

„Va fi un sistem foarte complex de reguli sportive şi medicale pentru această competiţie. Testarea pentru Covid se va face pentru echipe şi pentru toţi cei care participă cu două-trei zile înainte de meci, la fel şi pentru ceilalţi oficiali, pentru arbitri, pentru delegaţi, observatori. Din păcate, în faza incipientă, competiţiile în România vor fi fără public. Dacă lucrurile evoluează în sens pozitiv, probabil că vom ajunge şi în acel moment”, a spus Ionuţ Stroe.
Ministrul Ionuţ Stroe a mai dezvăluit că pe stadioanele Ligii 1 vor fi delimitate trei zone: o zonă de securitate interioară – terenul, tunelul de acces şi vestiarele, unde vor fi maximum 100 de persoane; a doua zonă, în tribune, care va fi organizată pentru transmisiile TV şi presă; o zonă exterioară, pentru personalul de pază.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura