Eveniment

Poduri de gheaţă pe râurile din judeţ

Nicoleta Popa

După codul galben de ger, urmează cod de îngheţ pe mai multe râuri din judeţul Hunedoara. Meteorologii au emis ieri o atenţionare hidrologică, valabilă până joia viitoare, 3 februarie, care vizează mai multe râuri din vestul ţării şi zona de câmpie din sud.

Teoretic, pregătiţi

Prefectul judeţului, Attila Dezsi, a declarat că sunt probleme pe râurile Mureş şi Jiul de Vest. S-au format deja poduri de gheaţă pe Mureş, la Gelmar. Potrivit prefectului, populaţia nu trebuie să se alarmeze, deoarece încă nu este o situaţie care să ridice probleme. În măsura în care se va impune, se va acţiona pentru îndepărtarea gheţii. „Aceste zone sunt în permanenţă monitorizate de către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi suntem pregătiţi să intervenim în orice moment. Le-am cerut să îmi trimită rapoarte cu tot ce au în depozite, saci, lopeţi, iar acolo unde sunt lipsuri, să le înlocuim. În zilele următoare, meteorologii au avertizat că va începe să ningă. Şi din acest punct de vedere suntem pregătiţi. Avem material antiderapant şi combustibil”, a spus prefectul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura