FlashPolitica si administratie

Opoziția și cei de la USR par să-i transmită premierului un lucru foarte clar. Cîțu, nici nu știi cât de mic începi să fii!

Sorina Popa

Numai la noi se poate întâmpla așa ceva! Alianța de la guvernare să vrea să-și dea jos propriul guvern! Dar, politicienii noștri sunt plini de surprize, să nu-i subestimăm. Încă nu se știe care partid va depune Mo­țiunea de Cenzură pentru dărâmarea ac­tu­a­lului executiv, cert este că voturi ar fi ca să plece acasă premierul Cîțu (foto).

Viața românilor, tot mai săracă
Social-democraţii susţin în document, intitulat „Stop sărăciei, scumpirilor şi pe­na­lilor! Jos Guvernul Cîţu!”, că singura soluţie pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică şi socială este ca Guvernul Cîţu să plece urgent de la con­ducerea ţării.”Guvernarea perdanţilor a sărăcit România!”, se arată în moţiune.
Un argument adus de social-democraţi este acela că „Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria”.
„Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru in­fracţiunea comisă şi care a executat şi în­chisoare pentru fapta sa. Culmea cinis­mu­lui este că fostul deţinut Cîţu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliţia celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să şi voteze! – Legea „fără pe­nali în funcţii publice”. Fiecare zi cu Gu­vernul Cîţu în funcţie este o încă o zi în care viaţa românilor va fi şi mai afectată de să­ră­cie, dezvoltarea comunităţilor locale blo­cată, iar viitorul ţării este marcat de o înda­to­rare toxică, care va sacrifica însă gene­raţii întregi!”, se menţionează în moţiune.
Social-democraţii mai susţin că „fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cum­părare” şi că „în plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a in­flaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a sa­lariilor”.
Potrivit iniţiatorilor moţiunii de cenzură, „absorbţia fondurilor europene este la pă­mânt, Planul Naţional de Redresare şi Rezi­lie­nţă nu este aprobat nici acum, deşi 18 state au deja aprobate planurile de relan­sa­re, iar 16 state deja primesc primele fon­duri. România riscă să piardă peste 60 la sută din banii alocaţi pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor”.
„Un lucru e clar! Acest guvern, care a adus haos și sărăcie, trebuie să plece acum! Iar pentru asta există o singură variantă: toți cei interesați să semneze alături de noi moțiunea de cenzură de mai jos! Fără șan­taj, fără jocuri pe sub masă, fără interese obscure. Așadar, stimați colegi de la USR: lăsați poveștile! Vreți să rămâneți în Gu­vern? Sau vreți – cu adevărat!- ca acest guvern să pice? Așadar, stimați colegi de la AUR: lăsați poveștile! Vreți să vă faceți capital electoral pe spinarea românilor, pe dramele lor? Sau vreți ca Guvernul Cîțu să plece?
Aveți probleme cu textul? E ceva nea­devărat? Haideți să stăm la aceeași masă și să-l discutăm! Pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu!”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.

O soluție, alegerile generale anticipate
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat de la parlamentarii hunedoreni ce pronostic dau vizavi de șansele Moțiunii de Cenzură pentru demolarea guvernului condus de Florin Cîțu.
„Acest premier trebuie să plece acasă. Trebuie să vină un guvern și un premier responsabili. Țara este în derivă, iar singura soluție sunt alegerile anticipate. România a ajuns într-o situație economică dezas­troasă. E nevoie de o reevaluare a miniș­tri­lor actuali, deoarece puțin dintre ei și-au fă­cut treaba bine. Suntem la capătul răbdării. Românii vor o schimbare! Dacă USR și AUR vor vota alături de noi Moțiunea, sigur guvernul actual pică”, a declarat Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara.
„Este clar, voi vota o Moțiune de Cenzură pentru ca acest guvern să pice”, a declarat senatorul PSD Cristian Resmeriță.
„Sper că Dumnezeu le dă înțelepciune par­lamentarilor și vor realize că ei îi re­pre­zintă pe cetățeni, nu interesele lor proprii. Să nu mai dea dovadă de infantilitate politică. Este grav dacă guvernul Cîțu nu va fid at jos”, a afirmat Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara.
Pollyanna Hangan, deputat USR de Hunedoara, susține că “Florin Cîțu nu mai poate sta în fruntea executivului”.
Deputatul PNL de Hunedoara, Vetuța Stănescu, arată că nu va pica guvernul condus de Florin Cîțu. “Cei de la USR vor veni astăzi la ședința de guvern, va fi votat PLanul Național de Investiții. Nu se poate face rectificarea bugetară până nu va fi aprobat acest program de investiții. Este un subiect fals invocat de cei de la USR. Programul de investiții se referă mai mult la mediul rural, acolo unde USR nu are primari, de aceea nu sunt de acord cu el”, a declarat Vetuța Stănescu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura