Actualitate

Obrăjor, monşer!

02 volodia macovei (5)Volodia Macovei

Că serviciile româneşti sunt de toată jena, ştim cu toţii. Ne-am obişnuit deja să fim serviţi prost, în scârbă, cu mâncare proastă şi veche, cu pahare spălate o dată pe lună, cu farfurii cu culoare îndoielnică, cu chelneri afişând o greaţă eternă pentru că îi deranjezi în timpul serviciului. Ici şi colo, au mai apărut şi oaze de lumină, restaurante elegante, cu chelneri vorbind frumos, cu zâmbetul pe buze şi punându-ţi în farfurie chiar ceea ce ţi-ai dorit. Dar sunt atât de puţine aceste locuri, încât nu schimbă cu nimic starea generală.

Se duce omul nostru, un om obişnuit – fără pile la patronul restaurantului, fără să fie rudă cu cei care servesc la mese sau cu bucătarii – să mănânce un grătar într-o locaţie proaspăt redeschisă, în buricul Devei, o locaţie cu elemente rustice în ofertă. Vine, după o vreme, şi cea care serveşte la mese şi ia comanda. Omul nostru spune că vrea ceva care să se facă rapid, că e ocupat, un grătar cu cartofi prăjiţi şi ceva salată. Femeia spune că e în regulă, notează conştiincios. Omul întreabă, încă o dată, dacă durează mult, că e grăbit, e în timpul serviciului. Femeia confirmă fără ezitare: „nu are ce să dureze, doar până se fac cartofii prăjiţi”.
Din acel moment, ca în teoriile lui Einstein, timpul începe să o ia razna. Trec 10 minute, nu se întâmplă nimic. Mai vin vreo cinci-şase clienţi, li se ia comanda, primesc de mâncare, mănâncă şi pleacă. Omul nostru nu primeşte nici măcar avertisment să meargă la culcare o vreme. Pleacă omul de la catering de două ori în oraş cu mâncare şi se întoarce. Omul nostru stă flămând. Suntem deja în minutul 40, mai e un pic până la pauză. Omul e nervos, dar nu are pe cine să-şi verse nervii, pentru că nu e nimeni prin preajmă.
Mai vine o pereche, comandă şi primeşte. Omul nostru suferă în tăcere. În minutul 49 primeşte şi el grătarul. Fără scuze, fără emoţii, fără un zâmbet, ba chiar cea care serveşte face o figură supărată când este întrebată dacă abia s-a tăiat porcul pentru friptură, de a durat atât de mult. Partea cu cele 10 minute până a venit femeia cu nota de plată e mizilic, după o oră şi jumătate de suportat serviciile româneşti. Nu mai intrăm în detalii legate de roşii şi castraveţi cu gust marin…
Apropo, după ce am relatat povestea asta, am fost asaltat de o mulţime de oameni care au păţit la fel. În acelaşi loc. Obrăjor, monşer, că plătim!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura