ActualitateFlash

Mica Unire la a 160-a aniversare

Anul acesta, la 24 ianuarie, se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale românilor, o sărbătoare a fraternităţii şi a bucuriei de a simţi româneşte oriunde ne-am afla. Şi în acest an, urmând o frumoasă tradiţie, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu instituţiile de învăţământ devene, a dedicat manifestări speciale acestui important eveniment din istoria modernă a României.

Marcăm anul acesta 160 de ani de la remarcabilul moment istoric care a împlinit un vis de veacuri al românilor trăitori de o parte şi de alta a Milcovului. Peste 59 de ani, la Alba Iulia, se va înfăptui şi marele deziderat românesc: făurirea României Mari, proiect politic naţional ce nu s-ar fi putut realiza fără Unirea de la 24 ianuarie 1859.
După cum bine se ştie, Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 nu ar fi fost posibilă fără strădania şi patriotismul marilor oameni politici, a inimoşilor noştri bărbaţi de stat care şi-au pus amprenta pe marile evenimente istorice care au marcat secolul XIX românesc: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion Ghica, Alecu Russo, Ion C. Brătianu etc. Aceste personalităţi sunt veritabile efigii ale istoriei naţionale, pilde incontestabile de patriotism autentic, oameni adevăraţi pentru care cuvintele „ţară” şi „români” au reprezentat valori supreme pentru care nici un sacrificiu nu este suficient.
Pentru toţi românii, însă, figura lui Alexandru Ioan Cuza are o semnificaţie cu totul aparte, el este unul dintre cei mai îndrăgiţi domnitori pe care i-a avut poporul român. De mici copii, am învăţat povestiri şi legende legate de personalitatea lui Cuza, de curajul şi simţul dreptăţii de care dădea dovadă, ne erau cunoscute întâlnirile lui cu oamenii simpli de care se simţea foarte apropiat. Cuza a fost un adevărat conducător de ţară: iubitor de oameni, lipsit de îngâmfare, cu adevărat interesat de grijile şi de bunul mers al ţării. Iar cuvintele pe care i le-a adresat prim-ministrul Mihail Kogălniceanu la 5 ianuarie 1859, cu prilejul alegerii ca domn al Moldovei, sunt de mare actualitate: Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire.
Pentru locuitorii judeţului Hunedoara, Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 are un plus de importanţă, dat fiind că la Deva a poposit domnitorul Alexandru Ioan Cuza în drumul său spre exil, iar noi acordăm întreaga preţuire acestui moment.
În dimineaţa zilei de 23 ianuarie, ne-am întâlnit cu prietenii noştri, profesori şi elevi de la colegiile şi liceele din Deva (Colegiul Naţional „Decebal”, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Liceul Tehnologic „Transilvania”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Şcoala Eco Europeană „Andrei Şaguna”), lângă statuia împăratului Traian din Piaţa Unirii şi, sub faldurile tricolore ale celor 160 de drapele purtate de elevii Liceului Tehnologic „Transilvania”, simbolizând tot atâţia ani de la Unirea Principatelor, ne-am încolonat şi am pornit pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, spre bibliotecă.
La ora 11,00 am făcut un popas în faţa plăcii comemorative de pe clădirea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, unde se găsea pe vremuri hotelul în care a petrecut o noapte Alexandru Ioan Cuza la 14 februarie 1866, în drumul său spre exil. Aici, o delegaţie formată din Sorin Adrian Vasilescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ferdinand Zoltan Pogocsan, viceprimarul municipiului Deva, Dănilă Moldovan, colonel în rezervă, preşedintele Asociaţiei Judeţene „Sarmizegetusa” a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Florin Marin Ilieş, directorul Colegiului Naţional „Decebal”, Luminiţa Dana Hurgoiu, directoarea Colegiului Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Alina Maria Sârbu, directoarea Liceului de Arte „Sigismund Toduţă”, Luminiţa Mariana Benea, directoarea Liceului Tehnologic „Grigore Moisil”, Sorin Marin Demeter, directorul Liceului Tehnologic „Transilvania”, şi cadre didactice de la instituţiile de învăţământ devene, a depus o jerbă de flori în memoria acestui mare patriot român.
Coloana a pornit mai departe spre Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în a cărei curte s-a intrat printr-un impresionant tunel format din steagurile tricolore purtate de elevii de la Liceul Tehnologic „Transilvania”. Este al 10-lea an când toţi cei prezenţi, cu mic, cu mare, s-au prins în tradiţionala şi îndrăgita Horă a Unirii, un cântec care nu cunoaşte vârstă şi care a fost iubit de zeci de generaţii de români.
Ea nu este un simplu cântec, ea este un crez şi un legământ pe care fiecare român îl face în faţa poporului său, în faţa Patriei. Pentru că toţi cei cu inima română trebuie să fie uniţi, toţi cei cu inima română trebuie să pună umărul la dezvoltarea ţării, mai ales atunci când ţara trece prin momente grele, toţi cei cu inima română trebuie să dea dovadă de solidaritate şi unitate. Pentru că din binecunoscutele versuri ale Horei Unirii se degajă şi astăzi învăţăminte pe care un adevărat patriot trebuie să şi le însuşească.
A urmat, apoi, în Sala de Lectură a Bibliotecii şi la Secţia Împrumut Carte pentru Copii, o evocare a Unirii de la 24 ianuarie 1859, acţiune la care au luat parte elevi din ciclul primar. Ca de obicei, în finalul prezentării, au fost adresate întrebări celor prezenţi din subiectul evocat, răspunsurile corecte fiind recompensate cu premii constând în diplome şi cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.
La secţiile şi la filialele Bibliotecii Judeţene au fost amenajate expoziţii de carte cu tematica Unirii de la 1859, cărţile făcând parte din patrimoniul Bibliotecii Judeţene.
Şi în acest an, Ziua Unirii Principatelor Române a fost un prilej de bucurie pentru toţi cei care au venit alături de noi ca să serbăm împreună această îndrăgită dată din calendarul evenimentelor istorice româneşti.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura