Stiri

Ionuţ Rudeanu, aşteptat la Tribunalul Hunedoara

02-ionut-rudeanu-1Mâine, pe rolul Tribunalului Hunedoara va avea un prim termen dosarul în care hunedoreanul Ionuţ Rudeanu (foto), ginerele co-preşedintelui PNL, Vasile Blaga, este acuzat de evaziune fiscală.
Iniţial, procurorii au trimis dosarul spre judecare la Tribunalul Bucureşti. Aici, magistraţii au constatat că nu au competenţă teritorială asupra cauzei, dosarul fiind trimis la instanţa hunedoreană. Ionuţ Rudeanu este acuzat de oamenii legii că în calitate de administrator al unor societăţi comerciale din domeniul protecţiei şi pazei, a creat un circuit fictiv al banilor prin intermediul unor firme de tip fantomă, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor către stat. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus statului în acest caz se ridică la 600.000 de euro. (N.Bumbac)

2 comentarii la „Ionuţ Rudeanu, aşteptat la Tribunalul Hunedoara

  • Lasa, ca a venit tata-socru (creierul afacerii) in judet, exact inainte de proces.
    Cei care trebuiau sa priceapa au inteles semnalul, nici macar nu trebuia sa-i contacteze.

  • Bine zis Victor. Multi sefi din Politie, Parchet, Judecatorii si Tribunal sunt la ,,mina,, lui Vasile Blaga. Dga-ul si Dna-ul cam dorm. Sunt cam lenesi. Sau fricosi ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura