Intimitatea, un drept pe ducă
Volodia Macovei
Societatea modernă aduce cu ea dispariţia dreptului la intimitate. Extinderea comportamentului Big Brother al serviciilor secrete înspre servicii mai puţin secretoase e fapt, deja. De la proiecte mari, cum sunt cele americane, scoase la iveală de curând, prin care analiştii serviciilor secrete au acces la convorbiri şi mesaje personale din toată lumea, cu complicitatea legală dar imorală a marilor reţele electronice, la supravegherea conturilor bancare, ascultarea telefoanelor, sau supravegherea video pe stradă sau la locul de muncă, un întreg arsenal scoate viaţa personală din privat într-o zonă fără garanţie a utilizării corecte a informaţiilor de intimitate.
În acelaşi timp, instituţiile nu simt nici o vină ţinând la dos informaţii legate de felul în care folosesc banii noştri. O instituţie publică nu simte nevoia să pună la vedere toate documentele referitoare la hotărârile luate pe buzunarul cetăţeanului. Dar autorităţile îi cer cetăţeanului să fie transparent, îi scormonesc prin viaţă chiar şi când nu e cazul.
Iată, Deva se dotează cu supraveghere video stradală demnă de cele mai vânate ţinte teroriste, deşi terorismul în urbea încremenită poate fi întâlnit doar în afişe de cinema. Ideea de a te plimba pe stradă cu priviri aţintite în ceafă, întrebându-te cum să-ţi ţii mâinile sau dacă îţi poţi săruta iubita sau dacă poţi să bei o bere la terasă, cu camere video care pot citi şi eticheta de la pantaloni ţintuindu-te, e înfiorătoare. Adaugă spaima că cineva îţi poate asculta mobilul, îţi ştie fiecare bănuţ, ce fel de şosete cumperi, şi poţi deveni din cetăţean paşnic, un om chinuit de obsesii copleşitoare.
Cineva ar spune: păi, dacă nu ai nimic de ascuns, care-i problema? Fiecare dintre noi îşi doreşte măcar o felie de viaţă care să îi aparţină în exclusivitate, momente în care e liber să spună ce-i trece prin minte, spaţii publice tihnite, plimbări în adevărată intimitate, sărăcie personală împărţită doar cu grijile proprii. Voyeur-ismul puterilor mici şi mari, interesat sau doar din proastă inspiraţie, nu aduce decât tristeţea şoarecelui de laborator în labirint: oriunde ar căuta să se ascundă şi să se odihnească liniştit, viaţa sa este un penibil spectacol sub reflectoarele celui care îl manipulează.
1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate
Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii
Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.
Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.
3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău
Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său
Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.
5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte
Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.
6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor
Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.
7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare
Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.
8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă
Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.
10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare
Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.
Foarte corect si infricosator de asemenea. Adevarul este ca Facebook este cel mai la indemana exemplu probabil, mai ales daca ne raportam la tineret. Facebook, daca este privit strict obiectiv este o baza de date cu toate detaliile posibile despre o persoana, ce muzica ii place, daca este intr-o relatie sau nu, unde a fost (check-in), cu cine este prieten, care este sportul preferat, la ce eveniment o sa mearga si la care nu o sa mearga…
Valodea, amu sa nu-ti mai sufli nasul pe strada ca te vad camerele video. Dar poti sa mergi pe strada Balata ca acolo nu-s camere (video).
@Gicu
Mulțumesc! E bine de știut! :)))
Chiar studiam harta amplasării camerelor, să-mi regândesc traseele, mi-am luat o pălărie cu boruri largi (nu găsii sombrero!) și cred că o să renunț și la etichetele de la șorturi, să nu afle nimeni cât e bumbac și cât e poliester.