FlashUltima Ora

Omul de afaceri din Petroșani Alin Simota, ridicat de procurorii DIICOT. El este considerat liderul unei grupări infracționale organizate deosebit de violente!

ALIN-SIMOTA       Omul de afaceri din Valea Jiului Alin Simota (foto), care printre altele este și patronul echipei de fotbal Jiul Petroşani, a  fost ridicat în această dimineaţă de procurorii Serviciul Territorial Alba Iulia al DIICOT, carte au descins la Petroșani și au percheziționat și biroul său din Petroșani. Simota a fost dus la audieri la Alba Iulia.

În ultima vreme, direct sau prin firmele lui, Alin Simota a avut numeroase probleme cu justiţia, fiind parte într-o serie de procese, unele pentru infracțiuni economice. Recent el a fost dat în judecată sub acuzația de stopaj la sursă și evaziune fiscală.

Liderul unei grupări infracționale organizate

Într-un comunicat de presă se precizează că procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au reușit destructurarea unei grupări infracționale organizate deosebit de violentă, constituită din opt persoane, grupare specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj asupra unor oameni de afaceri locali, cămătărie, înşelăciune, care a acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara.

       Practic, gruparea infracţională era organizată pe paliere de comandă şi execuţie, specializată în acte de violenţă, şantaj, cămătărie, înşelăciune etc.  Din materialul probator aflat la dosarul cauzei – se arată în comunicatul DIICOT –  rezultă că liderul grupării era Alin Simota, cel care transmitea ordinele către inculpatul Cristian Constantin Litera (n.r. – arestat cu peste o lună în urmă, alături de soția sa și alte două persoane), acesta din urmă asigurând punerea lor în executare. La solicitarea lui Alin Simota, au fost executate mai multe acte de violenţă la comandă, răpiri şi şantaje asupra unor persoane, cu scopul de a fi divulgate adresele unde se află datornici de la care acesta avea de recuperat sume de bani, sau pentru ca aceştia să-şi retragă memoriile şi plângerile formulate către diverse instituţii. Tot astfel, un candidat pentru funcţia de consilier local a fost agresat la solicitarea lui Alin Simota, pentru că s-a opus unor cereri şi proiecte de lucrări solicitate de firmele pe care inculpatul le administra.

Șapte percheziții și opt învinuiți

Potrivit aceluiași comunicat,  s-au efectuat șapte  percheziţii la diferite locuri din judeţul Hunedoara, iar la sediul DIICOT urmau să fie aduşi opt învinuiţi, precum şi alte 11 persoane pentru audieri.
Cercetările se efectuează împreună cu ofiţeri delegaţi de la IPJ Alba și BCCO Alba Iulia, suportul tehnic, informativ şi logistic fiind asigurat de SRI, DIPI şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba.

Fruntaș liberal în Valea Jiului și în județ

      Alin Simota este membru PNL  și a făcut parte din conducerea județeană a acestui partid. De fapt, până cu câteva luni în urmă a fost președintele organizației municipale Petroșani a PNL, dându-și demisia din această funcție la sugestia liderilor județeni ai liberalilor, pentru a nu aduce prejudicii de imagine partidului. A fost consilier județean în mandatul precedent, iar acum este consilier municipal la Petroșani. (Mircea Crivăț)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura