Politica si administratie

Huila, declaratã resursã energeticã strategicã

Maximilian Gânju05 nita-1

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, aflat într-o vizită în judeţul Hunedoara, unde s-a întâlnit cu administraţia termocentralelor şi a mineritului, a declarat la Petroşani că se intenţionează adoptarea unei legi prin care huila să fie declarată resursă strategică.

Legea trebuie să fie în concordanţă cu directiva UE

„Colegii noştri deputaţi şi senatori vor propune o lege prin care să stabilească, pe o perioadă de timp de doi-trei ani, ca huila să fie considerată resursă strategică pentru sistemul energetic. Vedem dacă această lege este în concordanţă cu directiva UE. Există una din ele care dă voie la 15 la sută din producţia de energie electrică să fie considerată strategică şi dacă ne încadrăm în această limită de 15 la sută, atunci, probabil că mai luăm un respiro pentru retehnologizare şi eficientizare”, a declarat ministrul Constantin Niţă.

Nemulţumit de propunerile privind redresarea

Ministrul a precizat că este nevoie urgentă de retehnologizări, atât în industria minieră, dar şi în ceea ce privesc termocentralele Mintia şi Paroşeni. În urma discuţiilor avute cu sindicatele din industria minieră, dar şi cu administraţia Societăţii Naţionale a Huilei, Constantin Niţă s-a declarat nemulţumit de propunerile pentru redresarea companiei. „Nu sunt mulţumit, dar sper să se îmbunătăţească. De exemplu, în abordarea programului de investiţii şi restructurare a cheltuielilor, nu s-a pornit de acolo de unde este baza, adică de la preţul materiei prime. (…) Sunt şi alte multe lucruri legate de structura costurilor, de eliminarea risipei, stoparea furturilor şi aşa mai departe, sunt multe”, a spus oficialul.

Nu exclude schimbări la nivelul conducerilor  

Constantin Niţă nu a exclus schimbări la conducerea Societăţii Naţionale a Huilei ori la CEH. „Totul este posibil. Constat că există o anumită diferenţă de opinie între minerit şi cei care produc energie, ceea ce nu mi se pare corect. Atunci, va trebui să vedem care e cea mai bună soluţie, lăsăm un director de la energie sau punem unul de la minerit, în aşa fel, încât să creăm un echilibru care să conducă la un management eficient şi nu la un management care toată ziua să se bată pe scaune”, a mai spus ministrul Energiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura