Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că un fruntaş judeţean al portocaliilor, ajuns în sfatul cel mare al ţării, care până cu un an şi ceva în urmă a fost primul cetăţean al urbei cu vechi tradiţii culturale de pe Valea Mureşului, ar fi cam dezamăgit pe cel căruia i-a lăsat moştenire fotoliul de la primărie. Şi cică dezamăgirea îi vine de la faptul că, la recen-tele alegeri, a constatat că de la plecarea lui din urbe, influenţa portocaliilor scade pe zi ce trece în oraşul respectiv. Încă situaţia nu-i gravă, dar dacă lucrurile vor evolua tot aşa, într-un an de zile, portocaliii riscă să ajungă pe locul doi, dacă nu chiar trei, în urbea cu tradiţii meşteşugăreşti. Ca urmare, vorbesc gurile rele, fruntaşul portocaliu de care facem vorbire şi  tovarăşii săi din conducerea judeţeană a partidului, cică se gândesc că – dacă edilul cu pricina nu reuşeşte să redreseze situaţia, la alegerile viitoare să nominalizeze altă persoană drept  candidat la primărie.

 Este o zicală veche, care spune că este bine să faci numai ce zice popa, nu şi ce face popa. Când spunem acest lucru, nu trebuie să mai explicăm de ce este valabilă această vorbă. Oamenii ştiu de ce! Dar noi, totuşi, vă mai facem cunoscută o întâmplare, care dovedeşte încă o dată valabilitatea acestei zicale. Cică duminică, de ziua alegerilor, într-o biserică din urbea Paliei, când a început să-şi ţină predica, preotul, în loc să le vorbească enoriaşilor veniţi la slujbă despre cele sfinte, a început s-o dea pe politică. Astfel, după ce i-a îndemnat pe oameni să meargă la vot, ceea ce n-a fost un lucru chiar rău, popa cu pricina a început să-i lămurească şi pe care dintre cei doi candidaţi trebuie să-l voteze.  Astfel, zic enoriaşii, din vorbă în vorbă, popa a transformat slujba religioasă în campanie electorală pentru candidatul portocaliu. Ceea ce n-a fost bine deloc, deoarece părintele respectiv a încălcat atât regulile bisericeşti, cât şi legile ţării.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare