ActualitateFlash

Diplome de Excelenţă şi felicitări pentru doi tineri poliţişti, care au prins o bandă de hoţi

Mircea Crivăţ

Doi poliţişti au fost felicitaţi, acordându-li-se diploma de excelenţă, în cadrul unei ceremonii de către conducerea IPJ Hunedoara şi de către reprezentanţii structurilor sindicale şi asociative, S.N.P.P.C. şi Corpul Naţional al Poliţiştilor.

Cei doi tineri poliţişti, agentul şef Romeo Alin Popa şi agentul Andrada Isabela Versin (în foto), ambii ajutoare şef de post, la Postul de Poliţie Şoimuş, aparţinând de Secţia de Poliţie Rurală nr.1, au prins o bandă de spărgători de locuinţe în flagrant , imediat după ce au spart o locuinţă de pe raza comunei Băiţa şi fugeau cu lucrurile furate în maşină.
Acţiunea poliţiştilor a avut loc în 9 mai a.c. Potrivit comunicatului IPJ Hunedoara, în acea zi, în jurul orei 00:40, Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de o tânără că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, situată în comuna Băiţa. În cel mai scurt timp, patrula de ordine publică formată din cei doi poliţişti a pornit spre comuna Băiţa, în vederea soluţionării sesizării. Dar pe drum, în satul Lunca, poliţiştii au întâlnit în trafic un autoturism care li s-a părut suspect. Cum la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, cel aflat la volanul autoturismului a refuzat să oprească, echipajul a pornit în urmărirea maşinii suspecte, reuşind să o blocheze în localitatea Vălişoara. În interiorul autoturismului, condus de un tânăr de 19 ani, din satul Cristur, care nu posedă permis de conducere, au mai fost identificaţi alţi patru tineri: unul în vârstă de 24 de ani, din comuna Băiţa, cu antecedente penale, şi trei din municipiul Deva, în vârstă de 15, 19 şi 20 de ani”, a precizat IPJ Hunedoara.
Cei doi agenţi de poliţie au descoperit în portbagajul autovehiculului bunurile furate din locuinţa din Băiţa, dar şi că autoturismul nu este înmatriculat, având montate plăcuţe de înmatriculare de la un alt autoturism. Pe numele celor cinci suspecţi a fost întocmit dosar penal de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat. Trimişi în faţa instanţei, patru dintre hoţi au fost arestaţi preventiv.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura