Actualitate

Cursuri de animatori în Retezat

Nicolle Ebner

Astăzi, la Nucşoara – Parcul Naţional Retezat, se încheie instruirea reprezentanţilor a trei parcuri naţionale şi a mai multor organizaţii neguvernamentale, care au vrut să înveţe cum pot să devină animatori în ariile protejate, pentru programele destinate copiilor.

12 adulţi, în mintea copiilor

Un număr de 12 reprezentanţi ai parcurilor naţionale Munţii Maramureşului, Retezat, Buila Vânturariţa s-a adunat în perioada 17-22 iunie, la Centrul de vizitare Nucşoara-Parcul Naţional Retezat, ca să înveţe cum pot deveni animatori de zonă, în sensul de persoane care însufleţesc, care iniţiază o activitate, o acţiune. Un animator bun ştie să transforme limbajul şi informaţia ştiinţifică în ceva accesibil şi foarte atractiv. Instruirea este organizată şi susţinută financiar de către Propark – Fundaţia pentru Arii Protejate, WWF România, Charente Nature din Franţa, Administraţia Parcului Naţional Retezat şi Fundaţia Potaissa din Turda. Traineri au fost Alexandre Dutrey şi Mathieu Dorfiac- animatori profesionişti pentru natură, de la organizaţia „Charente Nature” din Angouleme, Franţa şi Alin Roşca, de la Fundaţia Potaissa. Cursul s-a desfăşurat în limba engleză.

Poate fi oricine animator pentru natură?

„Există anumite condiţii, pe care trebuie să le îndeplinească un animator bun: să aibă suflet de copil, chiar dacă în certificatul de naştere scrie altceva; imaginaţia lui să se poată lua la întrecere cu imaginaţia celor mici; să îi placă să lucreze cu copiii şi tinerii şi să empatizeze cu ei; să fie în stare să câştige respectul şi încrederea copiilor şi tinerilor; să ştie multe lucruri şi să nu se oprească din învăţat altele noi“ defineşte prof. Alin Roşca de la Fundaţia Potaissa-Turda, calităţile unui animator în ariile protejate. „Animaţia pentru natură este o activitate cu obiective educaţionale, care face posibilă aprecierea de către publicul larg a bogăţiilor pe care le oferă o arie naturală protejată din punctul de vedere al florei, faunei, habitatelor, prin descoperirea înţelesurilor, relaţiilor şi necesităţilor specifice locului”, vorbeşte şi Horaţiu Popa, de la Asociaţia Ecouri verzi din Cluj, despre activitatea de animator.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura