Cum am sărbătorit Ziua Mondială a Libertăţii Presei…
Nicicum…
M-am uitat parţial la o emisiune TV locală şi mi-am reamintit că 3 mai este Ziua Mondială a Libertăţii Presei.
Ce să sărbătorim? Nu este o zi ca 8 Martie, nici măcar ca inventata (din considerente pur publicitare) zi a bărbatului de pe 5 aprilie. Adică, vreau să spun că nu există nici un obicei ca ziariştii să se adune prin localuri cu mese rezervate din timp şi să se laude, sau să-şi plângă pe umăr de milă, sau să sărbătorească patetic încă un an de libertate, întrebându-se cât va mai dura această libertate.
Cunosc mulţi consumatori de presă care ar da orice să poată citi din nou ştiri cu voie de la stăpânire. Adică, cu voie de la partidul pe care îl simpatizează. Sigur, numărul lor diferă, în funcţie de partidul cu care ţin. Acum, cei mai numeroşi adversari ai presei din contră sunt în PDL – şi-ar dori un şir neostoit de laude la adresa conducătorilor iubiţi, oricare ar fi ei, dar să fie din PDL. Sau din aripa Boc. Sau Blaga. Sau Băsescu-Udrea.
Foarte posibil că sunt şi liberali care ar fi dorit ca presa să fie exclusiv liberală – pe vremea când la guvernare era Tăriceanu. Acum, însă, îşi doresc ca presa să fie liberă să critice puterea. Altfel, n-ar mai avea nici un chichirez. Realitatea este că partidele cele mai democratice, din punct de vedere al menţinerii libertăţii presei, sunt PNL şi sacrificatul PNŢCD. Pe vremea defunctei CDR, ţara era guvernată efectiv la televizor. Păi e bine? Nu e bine… Pam-pam…
Când la putere era Adrian Năstase, presa avea contracte grele de pe la Termocentrala Turceni, de exemplu. Termocentrala avea desigur nevoie de reclamă, altfel era înghiţită de Termocentrala Paroşeni, care plătea şi ea reclamă, să nu fie înghiţită de Hidroelectrica… Culmea, monopolurile aveau nevoie disperată de reclamă. Şi tot aşa…
Numai că presa a fost şi atunci, parţial, împotriva puterii – şi deci, rezultantă logică, cumva în favoarea Opoziţiei. Care Opoziţie includea şi PDL, pe atunci PD, care aprecia presa, considerând-o obiectivă. Acum, nu e obiectivă, că e în slujba mogulilor. Roata se întoarce.
Desigur că situaţia este departe de a fi strălucită. Nici nu realizează detractorii presei cât de important este rolul ei, şi nu doar din punct de vedere al informaţiei. În momentul în care vreun partid ar reuşi (precum odinioară comuniştii) să reducă presa la tăcere, atunci, acel partid s-ar îndrepta spre pole-position, adică ar rămâne repede UNICUL. Care partid? Cel mai hotărât. Pentru celelalte, s-ar stinge lumina. Şi nici o termocentrală nu le-ar fi de ajutor.
„SUPARAT, SUPARAT SUNT ,SUNT DOAMNE, IARASI , SUPARAT…” !!!
Nu cred ca e motiv de suparare, in domeniu si mai ales cu ocazia zilei prese, -inca libere- cum va place sa spuneti .
Mi se pare corect, ca presa sa fie mereu in opozitie, pentru ca alt fel n-ar fi presa, ar fi „OSANA”.
Dar totusi , tot la fel de corect, mi se pare ca are nevoie ,asemenea oricarei indeletniciri, de la cizmar la judecator, de un cod sau o lege care sa-i stabileasca niste coordonate, drepturi si obligatii.Este spre binele tuturor, inclusiv a lucratorilor din presa.
Am riscat ,stiind ca ma veti incadra din nou in categoria :”mulţi consumatori de presă care ar da orice să poată citi din nou ştiri cu voie de la stăpânire. Adică, cu voie de la partidul pe care îl simpatizează. ”
Asta e, mi-am asumat acest risc! Am si eu simpatii…!